COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE
În România, ca și în alte țări din estul continentului declarațiile lui Donald Trump despre NATO au fost receptate ca un semnal îngrijorător de dezimplicare. Adevăratul mesaj a rămas însă necomentat.
Donald Trump a devenit candidatul oficial al Partidului Republican, dezmințind toate profețiile negative. În ciuda stilului permanent malițios dacă nu răuvoitor al presei, parcursul lui Trump a fost un succes formidabil, căci a reușit nu doar să-și învingă categoric toți adversarii, dar și să atragă cele mai multe voturi din istoria partidului republican. Donald Trump a știut să mobilizeze acea parte din societatea americană, care se retrăsese în dezolare și absenteism, readucând-o la viața politică. Dacă până mai ieri nimeni ”nu credea” în șansele lui Trump, acum până și stângiștii cei mai fioroși ca regizorul Michael Moore admit că Trump ar putea câștiga, și nu pentru că ar dori-o, ci pentru că au sesizat curentul popular tot mai larg în favoarea acestuia. ”Trump nu mai este o glumă, el va trebui luat în serios”, spunea Michael Moore la Fox News. De fapt nu e sigur dacă nu cumva mesajul lansat de Trump în favoarea oamenilor simpli și a muncitorilor, ca și promisiunea de a repatria industriile delocalizate nu l-au câștigat pe Moore, deși nu ar putea-o recunoaște.
E adevărat că succesul acesta de primă instanță nu este deloc un indiciu sigur că lucrurile vor decurge bine pentru americani și pentru restul lumii. Se spune pe bună dreptate că nu contează cum începi, ci cum sfârșești, și mandatele lui Barack Obama sunt o bună ilustrare a decepției finale. Dar se mai spune și că ziua bună de dimineață se cunoaște, așa încât cel mai bine este să rămânem pur și simplu circumspecți.
Deocamdată pentru noi cel mai interesant este modul cum gândește candidatul republican relațiile din interiorul NATO. Întrebat recent ce ar face dacă Rusia ar ataca una dintre țările membre NATO, Donald Trump nu a răspuns direct, a făcut un ocol prin care s-a delimitat de politica actualului președinte și a criticat apoi en passant țările care nu își îndeplinesc obligațiile față de alianță. Presat apoi de insistența reporterului de la New York Times, el a lăsat să se înțeleagă că ar ezita să sară în sprijinul unui aliat care nu își îndeplinește datoria care îi revine.
Declarația aceasta a făcut mari valuri în țările Europei de Est, inclusiv în România. S-a spus pe un ton scandalizat că Trump pune alianța în pericol, că își abandonează aliații șamd. Ne temem însă că declarația sa a fost înțeleasă greșit sau, în orice caz, că a fost luată prea mult în litera ei. De fapt, iată exact ce a spus, după ce și-a epuizat criticile la adresa statelor care nu alocă suficienți bani pentru armată, în ciuda angajamentelor luate.
”Reporter: Se pot baza țările membre NATO, incluzând țările baltice, că Statele Unite vor veni în ajutorul lor dacă vor fi atacate de Rusia?
Trump: Și-au îndeplinit ele obligațiile față de noi? Dacă și le-au îndeplinit, răspunsul este da.
Reporter: Și dacă nu și le-au îndeplinit?
Trump: Ei bine, nu am să spun ce o să fac atunci. Spun numai că sunt destule țări care nu și-au îndeplinit obligațiile față de noi.”
Prin urmare am asistat la o interpretare cel puțin exagerată. Dacă posibilul viitor președinte al SUA declară solemn că va trimite trupe în ajutorul oricărei țări membre, indiferent dacă aceasta și-a luat sau nu în serios statutul de membru NATO (cu cheltuielile militare implicate), atunci ne putem aștepta ca nimeni să nu mai investească în apărare, căci americanii vor fi oricând gata să le sară în sprijin. Răspunsul ocolitor al lui Trump este cât se poate de firesc și trebuie înțeles nu ca o declarație de principii, ci mai curând ca o formă de negociere.
Dar cu toate că s-a făcut mare caz de presupusa denunțare a solidarității în interiorul alianței și însuși secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost provocat să facă o declarație, partea cea mai importantă a interviului a fost cu totul alta. Reporterul de la New York Times l-a întrebat pe candidatul republican ce va face în cazul în care Putin va ataca o țară europeană. Dar a răspunde direct la această întrebare ar însemna să admiți că este o întrebare bine pusă, că este o întrebare relevantă. Or, noutatea, care nu a fost subliniată îndeajuns, este că Donald Trump nu consideră că amenințarea militară rusească, care pare multora o axiomă indiscutabilă, ar trebui așezată la temelia politicii sale externe. Dimpotrivă, premisa pe care a mai rostit-o și pe care a subliniat-o și cu ocazia acestui recent interviu este că SUA și Rusia ar putea ajunge la o înțelegere și la o situație de echilibru echitabil. Dar dacă vrei cu adevărat o relație bună cu Rusia nu te apuci să răspunzi la întrebări provocatoare și care, de fapt, își conțin răspunsul. Odată ce ai admis că Rusia este răul absolut, atunci nu mai are rost să te întrebi ce vei face. Donald Trump a spus însă și de astă dată: ”Cred că eu și cu Putin ne vom înțelege foarte bine”.
Obișnuite să nu îl ia în serios pe Trump, mass media nu mai aud ceea ce ar trebui să audă și se inflamează pe subiecte închipuite. Mesajul lui Donald Trump nu este că își va abandona aliații, ci că va căuta să pună punct războiului rece cu Rusia, începând prin a renunța la retorica aceasta care conține în ea însăși premisele războiului. Iar noi avem motive să credem că este un bun început.
