Deutsche Welle acuză România că a refuzat să accepte magistrate din Afganistan: România a ratat din nou ocazia să-și demonstreze generozitatea, umanitarismul și capacitatea de a ieși din marginalitate

România a ratat din nou ocazia să-și demonstreze generozitatea, umanitarismul și capacitatea de a ieși din marginalitate, transmite Deutsche Welle.

CE MAI SPUNE DW:

Ca întotdeauna în istorie, România așteaptă să vadă ce fac ceilalți și tot ce face este să se așeze declarativ în spatele celor mari. Se teme să aibă inițiative, să spună ceva sau să dea o mână de ajutor înainte să i se ceară.

Acum o săptămână, Forumul Judecătorilor din România și Asociația pentru Justiție au cerut Ministerului de Externe ajutor concret pentru magistrații din Afganistan, mai exact „să acorde vize în format electronic tuturor judecătorilor și procurorilor afgani a căror viață este pusă în pericol”. Argumentele sunt la îndemâna oricui încearcă să facă ceva, pentru că, în ultimii 10 ani, au fost uciși și răniți zeci de magistrați, au explodat bombe în palatele de justiție din această țară în care Occidentul nu a putut face schimbări majore, au fost împușcați pe stradă judecători și procurori, chiar în perioada în care trupele americane și vestice erau încă acolo.

Diplomația de la București nu doar că nu a dat niciun răspuns public, dar nici măcar nu a încercat să vorbească la telefon cu magistrații români care au cerut sprijin. În schimb, aceștia împreună cu o asociație de avocați din Polonia au convins guvernul de la Varșovia să-i scoată rapid pe cei mai vulnerabili, în speciali pe femeile care au lucrat în magistratură.(…)

O parte dintre magistratele afgane, inclusiv Tayeba Parsa, se află la adăpost în Polonia, la câteva zile după inițiativa judecătorilor și procurorilor români, care au găsit sprijin la Varșovia. Diplomații de acolo s-au mișcat rapid și au înțeles cât de gravă e situația magistratelor afgane, n-au așteptat să vadă care e trendul internațional sau dacă cineva îi va mângâia pe cap pentru ce fac.

Bucureștiul a repatriat o parte dintre românii care lucrau în Kabul sub diferite umbrele internaționale și odată cu ei câțiva bulgari, dar acesta nu e doar un gest normal, ci și o datorie a statului față de cetățenii săi. Dincolo de acest efort, atât de lăudat, pare cel puțin ciudat că liderii români nu au luat încă alte decizii, că președintele a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării abia pentru miercuri și că până atunci tot ce face România e să fie de acord cu NATO și Uniunea Europeană, fără să gândească vreo formula proprie de reacție. 

Există apeluri disperate din partea femeilor instruite, care au pus umărul la dezvoltarea țării lor, sperând la fel ca Occidentul că într-o zi și Afganistanul se va transforma într-o țară normală, cu oameni educați, cu presă liberă și o justiție care nu se mai face cu pistolul mitralieră pe stradă. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare