Despre interesantele obiceiuri ale culturii tuaregilor

Cultura tuaregilor i-ar putea surpinde pe majoritatea occidentalilor. Un reportaj publicat în ziarul britanic „Daily Mail” revelează ineditele obişnuinţe ale acestui popor ce locuieşte în deşertul Sahara şi care este învăluit de mister, scrie ziarul spaniol ABS, citat de Rador.

Femeile lor pot avea mai mulţi iubiţi în afara căsătoriei, iar acesta nu este singurul obicei aparte. În cultura tuaregilor, bărbaţii sunt cei care-şi acoperă chipul, nu femeile.

Când fotografa Henrietta Butler s-a interesat în legătură cu această tradiţie şi i-a întrebat pe membrii acestei comunităţi, răspunsul a fost că „femeile sunt frumoase şi ne place să le vedem chipul”.

Pentru a le face curte femeilor, bărbaţii obişnuiesc să acorde timp scrierii de poezii, activitate pe care o practică şi femeile pentru a-şi omagia camarazii. În plus, după ce se căsătoresc, femeile îşi păstrează un ridicat nivel de autonomie, iar în caz de divorţ, acestea păstrează copiii, dar şi animalele şi multe alte posesiuni. În aceste cazuri, se obişnuieşte ca bărbaţii să se întoarcă în casa părintească. Femeile separate pot – la iniţiativa familiei – să organizeze o petrece prin care anunţă că sunt din nou disponibile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Trump vrea să facă afaceri cu Rusia

    Președintele SUA, Donald Trump, dorește să restabilească comerțul cu...

    Bloomberg: Trump vrea să devină patronul Cubei. Cum va face asta

    Strategia președintelui american Donald Trump pentru Cuba vizează creșterea...

    Reuters dezvăluie identitatea reală a lui „Banksy”

    Numele real al artistului stradal care își ascunde identitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare