Home mediu Deputatul PNL, Mircea Roșca, trimis în judecată CE SPUNE DNA CĂ...

Deputatul PNL, Mircea Roșca, trimis în judecată CE SPUNE DNA CĂ AR FI FĂCUT

0

Deputatul PNL, Mircea Roșca, a fost trimis luni în judecată. Roșca a fost șeful filialei Prahova a PNL.
CE SPUNE DNA CĂ AR FI FĂCUT MIRCEA ROȘCA:

În rechizitoriul întocmit procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2011, în calitate de vicepreședinte al organizației județene Prahova a unui partid, inculpatul Roșca Mircea a pretins de la un denunțător – administrator de firmă, suma de 20.000 euro pentru a-și exercita influența asupra președintelui din acea perioadă al organizației locale Azuga, județul Prahova – inculpatul Popescu Gabriel Stelian și, prin acesta, asupra celorlalți membri ai Consiliului Local Azuga și a factorilor decizionali din cadrul Primăriei orașului Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii unor terenuri pe raza localității respective de către firma denunțătorului, sumă din care a primit efectiv – prin intermediul inculpatului Popescu Gabriel Stelian – 5.000 euro, iar 11.000 euro au fost folosiți în interesul formațiunii politice pe care o conducea de la nivel județean.
La rândul său, inculpatul Popescu Gabriel Stelian în calitatea menționată a primit suma de 20.000 euro de la denunțător (sumă pretinsă anterior de inculpatul Roșca Mircea), pentru a-și exercita influența asupra funcționarilor Primăriei Azuga și Consiliului Local Azuga, în vederea înlesnirii dobândirii terenurilor pe raza localității respective de către firma denunțătorului, sumă din care a remis 5.000 euro inculpatului Roșca Mircea și 4.000 euro secretarului localității Azuga – inculpata Dumbravă Diana Camelia, iar suma de 11.000 euro a folosit-o în interesul formațiunii politice menționate organizând diverse manifestări culturale și caritabile – în scop electoral.
Suma de 4.000 euro a fost pretinsă și primită de inculpata Dumbravă Diana Camelia de la inculpatul Popescu Gabriel Stelian (din cea de 20.000 euro oferită de către denunțător), în vederea îndeplinirii a unor acte ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, în legătură cu licitațiile publice deschise cu strigare organizate la nivelul Primăriei Azuga pentru vânzarea celor două suprafețe de teren și care vizau desfășurarea propriu zisă a procedurilor de achiziție publică și desemnarea câștigătoare a societății administrată de denunțător.
Între anii 2011– 2014, inculpatul Roșca Mircea a primit de la inculpatul Rotilă Adrian (vărul său primar) bani și alte foloase (construcții în valoare de 35.418, 39 lei, folosința auto marca Audi A8 – contravaloare rate leasing plătite în sumă de 115.299 lei și alte bunuri în valoare de 403.248,29 lei), în schimbul intervenției la factorii de decizie din cadrul unor instituții publice din județul Prahova (Spitalul Județean, Consiliul Județean, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia) asupra cărora avea influență prin prisma calităților pe care le-a deținut în mod succesiv la nivelul autorităților publice locale și centrale și la nivel politic (consilier județean, vicepreședinte/președinte al organizației județene Prahova a unui partid, director la S.C. Hidro Prahova S.A. – Sucursala Sinaia, vicepreședinte al Consiliul Județean Prahova, deputat în Parlamentul României), în vederea atribuirii către societățile deținute de acesta – S.C. ADLIV TERMO S.R.L. Comarnic și S.C. STANEVIP S.R.L. Comarnic – a unor contracte de achiziții publice.
În aceeași perioadă, inculpatul Roșca Mircea a determinat – prin intervenții la factorii de decizie din cadrul celor patru instituții, respectiv la inculpatul Strâmbeanu Adrian – fost manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, inculpatul Semcu Adrian Emanuil – fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, inculpate David Simona – director al Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, precum și la inculpate Savu Cristiana – director economic la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala pentru Reprezentare și Protocol Sinaia, încheierea mai multor contracte de achiziție publică cu S.C. ADLIV TERMO SRL Comarnic, având ca obiect furnizarea de produse alimentare, pentru care firma nu era autorizată (principalul său obiect de activitate fiind fabricarea elementelor de dulgherie și tâmplărie pentru construcții), respectiv cu S.C. STANEVIP SRL Comarnic, având ca obiect execuția unor lucrări.

Încheierea contractelor de achiziție publică s-a făcut ca urmare a desfășurării unor proceduri cu nerespectarea prevederilor legale în care au fost implicați și inculpații Rotaru Marian Emanuel (Spitalul Județean de Urgență Ploiești), Fâcă Mihail și Șerbănoiu Gabriel Cristian (Consiliul Județean Prahova), Malea Mariana (Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Persoane Adulte cu Handicap Călinești)
Acest fapt a avut ca rezultat prejudicierea entităților publice astfel:
Spitalul Județean de Urgență – cu 96.275,48 lei;
Consiliul Județean – cu 68.834 lei,
D.G.A.S.P.C. – Centrul Călinești – cu 47.274,08 lei;
R.A.A.P.P.S – Sucursala Sinaia – cu 2.752, 77 lei,
Aceste sume reprezintă valorile plătite în plus față de prețul pieței pentru produsele alimentare furnizate de S.C. ADLIV TERMO SRL Comarnic, respectiv contravaloarea cantităților de materiale decontate și nepuse în operă de către S.C. STANEVIP SRL Comarnic și – totodată – obținerea de către cele două societăți a unor foloase necuvenite.
În cauză s-a mai reținut că inculpatul Rotilă Adrian, în calitate de administrator al SC ADLIV TERMO SRL Comarnic – societate aflată în derularea unor relații comerciale cu Spitalul Județean de Urgență Ploiești (către care livra produse alimentare), a remis mai multe bunuri și foloase materiale managerului unității sanitare – inculpatul Strâmbeanu Adrian (un miel în perioada Sărbătorilor Pascale din anul 2013 și o sabie de colecție în vara aceluiași an – estimate de organele judiciare la valoarea minimală de 299 lei), cât și angajatului care avea ca atribuții organizarea și derularea procedurilor de achiziție publică câștigate de firma sa – inculpatul Rotaru Marian Emanuel (o ușă din tâmplărie termopan în toamna anului 2013, o masă cu banchete din lemn – pentru grădină și o umbrelă pliabilă, cu aceeași destinație în primăvara anului 2014, două excursii în Delta Dunării în vara anilor 2013 și 2014 – estimate de organele judiciare la valoarea minimală de 2.991 lei), pentru ca aceștia, contrar îndatoririlor de serviciu, să faciliteze continuarea livrărilor efectuate de S.C. ADLIV TERMO S.R.L. Comarnic către respectiva instituție, prin nerespectarea procedurilor de achiziție publică.

În vederea recuperării prejudiciilor și a punerii în aplicare a măsurii de siguranță a confiscării speciale a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunilor de corupție, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri mobile și imobile ale inculpaților, până la concurența sumelor de 20.000 euro și 553.965,68 lei – obiect al celor două infracțiuni de trafic de influență, de 215.136,33 lei – reprezentând prejudiciul total cauzat celor patru instituții publice comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, de 187.142, 27 lei – folosul necuvenit obținut de S.C. ADLIV TERMO SRL Comarnic și S.C. STANEVIP SRL Comarnic, precum și de 3290 lei – obiect al infracțiunilor de dare și luare de mită.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ad

Exit mobile version