Deputatul PNL Ben Oni Ardelean cere ca cei 2% din PIB pentru Apărare să fie folosiți pentru construirea de autostrăzi

Deputatul PNL de Timiş Ben Oni Ardelean consideră construirea de autostrăzi în România o problemă esenţială de apărare naţională şi propune ca procentajul de 2% din produsul intern brut alocat contribuţiei ţării în cadrul NATO să fie folosit pentru construirea de autostrăzi, ca parte componentă a sistemului de apărare.

Liberalul susţine că în acelaşi scop au folosit banii apărării şi alte state, în contextul unor situaţii de criză, când s-au construit drumuri pentru relocări de trupe.

„Propunerea foarte clară este ca guvernul să folosească cei 2%, în loc să negocieze cu ei prin Israel sau prin America, să facă autostrăzi cu banii respectivi, fiind o chestiune care ţine de apărare. Propunerea este ca Ministerul Apărării Naţionale să folosească cei 2% în contextul apărării. Au fost cazuri istorice foarte bine conturate, care au avut în istoria lor un astfel de precedent, în cel de-al Doilea Război Mondial, alte state care au fost nevoite să-şi mărească capacitatea de luptă şi au folosit banii de apărare pentru autostrăzi. Pentru că în momentul în care discutăm de mutarea trupelor de la est la vest sau invers, avem o problemă, iar transferul trupelor pe teritoriul României este cel mai lent din toate statele membre NATO”, a afirmat deputatul Ben Oni Ardelean, într-o conferinţă de presă.

Parlamentarul a subliniat că dincolo de siguranţa civilă, a cetăţeanului, este şi una care ţine de apărarea militară, iar în urmă cu câţiva ani, la propunerea PNL, preşedintele Klaus Iohannis a coagulat toate partidele din România, care au semnat Pactul pentru Apărare, prin care ţara noastră să contribuie în contextul NATO cu 2% pe apărare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Nicușor acuză PNL că ține România in criză politică

    Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, după discuţia cu...

    Ucrainienii mai distrug un liceu românesc

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa a transmis,...

    Kim Jong-un anunță arme ofensive cu rază lungă de acțiune

    Ca parte a unei demonstrații de descurajare a războiului,...

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar pleacă din America

    Producătorul suedez de mașini electrice Polestar va părăsi piața...

    Detalii ascunse într-o pictură de Rembrandt

    Lucrările de restaurare a picturii timpurii a lui Rembrandt,...

    Articole relationate

    Categorii populare