Scoală modernă la Eșelnița, pe Clisura Dunării

Școala Gimnazială din Eșelnița a fost inaugurată după finalizarea lucrărilor de modernizare și eficientizare energetică, o investiție de aproximativ 2 milioane de euro, realizată cu fonduri europene prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia.

La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public al județului, Bogdan Simcea, alături de primarul comunei Eșelnița, Marius Vâșcă, reprezentanții Consiliului Local, elevi, cadre didactice și părinți.

Clădirea a fost complet modernizată, de la acoperiș, tâmplărie și termoizolație, până la instalațiile interioare, fiind montate inclusiv panouri fotovoltaice și pompe de căldură. Consiliul Județean Mehedinți a susținut realizarea acestei investiții prin alocarea de fonduri din bugetul județului pentru contribuția necesară implementării proiectului.

Copiii din Eșelnița au acum o școală modernă, luminoasă și primitoare, cu condiții foarte bune pentru a învăța și a se dezvolta. Investițiile în educație înseamnă investiții în viitorul copiilor și trebuie să rămână o prioritate în toate localitățile județului.

“Îi felicit pe primarul Marius Vâșcă și Consiliul Local Eșelnița pentru finalizarea acestei investiții! Le doresc copiilor să se bucure de școala lor, să învețe cu drag și să aibă cât mai multe rezultate frumoase, iar cadrelor didactice și părințilo

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Vicepreședintele Zanzibar al lui Bolo acuzat de șantaj: Ce a făcut primarul bătăuș al Reșiței

    Ionuț Popovici, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate...

    Șeful Statului Major General al Armatei Ruse: Producția de oțel din Ucraina a fost oprită

    Șeful Statului Major General al Forțelor Armate Ruse, Valeri...

    Articole relationate

    Categorii populare