Home Analize Deputata Natalia Intotero: Toate grupurile politice, nu numai Partidul Social Democrat, au...

Deputata Natalia Intotero: Toate grupurile politice, nu numai Partidul Social Democrat, au înțeles că trebuie să abordăm problematica românilor de pretutindeni sub forma unei politici de stat

0

La finalul anului trecut, alături de mai mulți colegi parlamentari, am depus două proiecte legislative. Primul, proiectul legislativ privind actualizarea burselor românilor de pretutindeni, a fost votat în unanimitate de către toți parlamentarii prezenți săptămâna aceasta în Senatul României, cu 123 de voturi pentru adoptare.Asta înseamnă că toate grupurile politice, nu numai Partidul Social Democrat, au înțeles că trebuie să abordăm problematica românilor de pretutindeni sub forma unei politici de stat. Inițiativa noastră prevede obligativitatea acordării burselor destinate românilor de pretutindeni în cuantum egal cu bursele studenților români cu cetățenie. Majoritatea beneficiarilor acestei oportunități oferite de statul român sunt tineri români din Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Ungaria și alte țări din Peninsula Balcanică, al căror nivel de dezvoltare economică este inferior celui din România. Statul român are datoria morală de a sprijini comunitățile de români din afara granițelor, dar și obligația constituțională asumată prin art. 7 din Constituția României, spune într-un comunicat remis FLUX 24 deputata PSD de Hunedoara, Natalia Intotero.

CE MAI SUSȚINE NATALIA INTOTERO:

   Al doilea proiect legislativ, care prevede reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, pentru locuitorii din comunele Răchitova și Vața de Jos din județul Hunedoara, a primit 96 de voturi pentru adoptare și 25 împotriva. Reparăm o eroare din trecut, când cele două localități nu au fost incluse pe lista localităților afectate de poluare remanentă, deși cetățenii care își duc viața acolo au fost supuși unor factori polunați excesivi, care a redus speranța de viață. Grupul USR a votat împotriva acestei inițiative. 

   Ambele proiecte vor merge mai departe către Camera Deputaților, care este cameră decizională. Sunt convinsă că vom avea parte de aceeași înțelegere și susținere din partea colegilor deputați, precum s-a întâmplat și în Senatul României.

   Tot în această săptămână, am depus proiectul privind instituirea Zilei Sportului Românesc în prima duminică din luna iunie. Motivația acestui proiect este extrem de directă. Conform raportului Eurostat privind starea sportului la nivel continental, românii sunt pe ultima poziție în Uniunea Europeană la practicarea sporturilor și a exercițiilor fizice. Totodată, numărul medaliilor olimpice câștigate de România a început să scadă drastic în ultimele două decenii, ultima mare performanță a delegației olimpice românești fiind la Jocurile Olimpice (JO) de Vară de la Sidney, în anul 2000, cu 26 de medalii câștigate. 

   Pe măsură ce trec anii, țara îi pierde pe unii dintre cei mai mari sportivi români din toate timpurile, oameni de care sunt legate cele mai mari realizări sportive ale României. Îl amintim aici pe regretatul campion Ivan Patzaichin, care s-a stins din viață recent, o legendă a canotajului mondial care a inspirat sute de mii de români de-a lungul deceniilor. Ziua Sportului Românesc propune astfel cinstirea acelor români care au dus țara pe cele mai înalte culmi sportive și au reprezentat cu onoare și mândrie tricolorul. 

    Propunem ca Ziua Sportului Românesc să se organizeze anual, în prima duminică din luna iunie, sub coordonarea națională a Ministerului Sportului, prin Direcțiile Județene pentru Sport, în parteneriat cu autoritățile locale și mediul privat. Obiectivele Zilei Sportului Românesc sunt promovarea sportului de masă, a sportului de performanță, a sportului pentru persoanele cu dizabilități, beneficiile unui stil de viață activ și sănătos, realizările internaționale ale României pe plan sportiv și sportivii care au avut un aport semnificativ în acestea. Sperăm, prin acest proiect, să dăm un nou impuls mișcării sportive din România.

   Cele trei proiecte menționate anterior sunt diferite, dar cu impact important pentru domeniile vizate. Alături de colegii mei parlamentari, cu deschidere către toate formațiunile politice, îmi propun să continuăm munca în beneficiul cetățenilor. Orice proiect de Lege care are potențial să schimbe ceva în bine, sau să aducă un plus societății în care trăim, trebuie asumat și dus până la capăt.

Ad

Exit mobile version