𝐒𝐂𝐑𝐈𝐒𝐎𝐀𝐑𝐄 𝐃𝐄𝐒𝐂𝐇𝐈𝐒𝐀̆
𝐀𝐝𝐫𝐞𝐬𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐫𝐢𝐦-𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧-𝐕𝐚𝐬𝐢𝐥𝐞 𝐂𝐈̂𝐓̦𝐔, 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐒𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐂𝐈̂𝐌𝐏𝐄𝐀𝐍𝐔 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐕𝐢𝐫𝐠𝐢𝐥 𝐏𝐎𝐏𝐄𝐒𝐂𝐔
𝐒𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐦-𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮,
𝐒𝐭𝐢𝐦𝐚𝐭̦𝐢 𝐝𝐨𝐦𝐧𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐫𝐢,
În calitate de deputat PSD ales în cicumscripția electorală nr. 22 Hunedoara, dar și de Președinte al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților, subliniez din nou necesitatea reevaluării urgente a modului în care va fi soluționată situația Termocentralei Mintia – Deva, un nod strategic al sistemului energetic național, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH).
La începutul acestui an, au avut loc numeroase proteste la minele de huilă din Valea Jiului, dar și la Termocentrala Mintia, pe fondul nerespectării, încă din toamna anului 2020, a obligațiilor conducerii CEH privind drepturile salariale ale angajaților. Toate acestea, cumulate cu lipsa identificării unor soluții reale de către autorități, s-au răsfrânt și asupra cetățenilor. În plină iarnă, circa 4.000 de apartamente din municipiul Deva, unități de învățământ și instituții publice racordate la sistemul de distribuție a energiei termice de la Termocentrala Mintia, au rămas fără căldură și apă caldă. Au fost închise școlile, iar un număr de 4.254 de elevi şi preşcolari au urmat cursurile exclusiv în regim on-line.
Soluția, în schimb, a existat tot timpul. Consiliul Județean Hunedoara a înaintat, pe parcursul acestui an, mai multe cereri către autorități pentru preluarea Termocentralei Mintia, pentru a asigura continuitatea funcționării acesteia. Intenția a fost exprimată încă de la începutul anului 2019! Soluția propusă a fost ignorată tacit, Ministerul Energiei luând hotărârea de a închide termocentrala, măsură contrară nevoilor și necesităților cetățenilor, inclusiv ale țării. Decizia luată în spatele ușilor închise, acolo unde vocea românilor se pare că nu este auzită, a generat pierderea locurilor de muncă pentru circa 660 de oameni, acesta fiind și numărul familiilor care au rămas fără un venit decent.
Menținerea Termocentralei Mintia în proprietate publică nu este o ambiție, ci o necesitate. O necesitate care este și mai clară după ce încercările de a privatiza termocentrala prin PNRR au fost respinse de către Comisia Europeană. Vorbim, printre altele, despre continuarea sistemului de încălzire centralizată în municipiul Deva, cât și despre asigurarea condițiilor de funcționare a școlilor în parametrii normali.
Realist vorbind, o nouă sursă de încălzire nu poate fi pusă în funcțiune înainte de începerea sezonului rece 2021-2022. În consecință, școlile care sunt legate la sistemul centralizat de încălzire nu vor putea găzdui elevii atunci când vom ajunge în lunile acelea reci de iarnă. Soluția autorităților locale, puse la rândul lor într-o situație dificilă prin decizia guvernului de a închide termocentrala, a stârnit deja reacții negative de amploare din partea părinților. Mulți sunt revoltați din cauza deciziei autorităților de a muta elevii de la o școală la alta. Din păcate, în această situație se află majoritatatea unităților de învățământ din Deva, care depind la acest moment de funcționarea optimă a termocentralei.
Realizarea unei noi instalații și rețele de termoficare în școli necesită timp, cu siguranță nefiind posibilă implementarea unui astfel de sistem până în decembrie, anul curent. Asta înseamnă încă un an de sacrificii pentru elevi, părinți și profesori, iar acest lucru este inacceptabil. Încotro educația? Să nu uităm că județul Hunedoara se confruntă cu statistici deloc îmbucurătoare privind rezultatele la examene, respectiv situația admiterii la liceu. Pentru prima dată în istoria admiterii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” de la Petroșani, cea mai mică medie de admitere a fost 4.09. Băncile liceelor teoretice și tehnologice au rămas în cea mai mare parte neocupate. De exemplu, în cazul Liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Petroșani, 18 locuri au rămas neocupate, la fel și în cazul Liceului Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan, unde 21 de locuri au fost lăsate libere de elevi care au fost nevoiți să se retragă din cauza efectelor școlii on-line în pandemie.
Stimate domnule prim-ministru, în numele părinților hunedoreni afectați de acțiunile echipei guvernamentale pe care o coordonați, vă solicit să regândiți strategia energetică din Hunedoara și să luați în considerare inclusiv efectele adiacente ale acesteia. Actul educațional este din nou pus în pericol în Hunedoara, nu din perspectiva unui nou val pandemic, ci din cauza deciziei guvernamentale de închidere a Termocentralei Mintia.
În încheiere, vă reamintesc că Guvernul României și-a asumat proiectul „România Educată”. Până să implementați o reformă de amploare a educației, stimați guvernanți, ar trebui să vă asigurați că elevii sunt în bănci, iar acest lucru nu se va întâmpla dacă școlile nu au nici măcar căldură. Nu cred că cerem prea mult.