Home Analize Deputata Horga: Proiectul incineratorului din Giurgiu ridică mari semne de întrebare. Nu...

Deputata Horga: Proiectul incineratorului din Giurgiu ridică mari semne de întrebare. Nu pot să fiu de acord ca în oraș, la o distanță destul de mică față de locuințele unor oameni, să se ardă deșeuri din toată țara, inclusiv deșeuri medicale

0

Fac tot ceea ce este posibil și depinde de mine pentru a bloca amplasarea incineratorului de deșeuri în municipiul Giurgiu. Proiectul incineratorului ridică mari semne de întrebare, fiind refuzat de județe învecinate, iar cetățenii din Giurgiu se tem pentru sănătatea lor. Nu pot să fiu de acord ca în oraș, la o distanță destul de mică față de locuințele unor oameni, să se ardă deșeuri din toată țara, inclusiv deșeuri medicale, afirmă pe Facebook deputata PNL Gabriela Horga.

Am adresat întrebări și interpelări pe această temă instituțiilor cu atribuții în domeniu. Din păcate, răspunsul primit de la Ministerul Sănătății conține citate ample dintr-un studiu de impact publicat pe pagina DSP Giurgiu, realizat la cererea firmei care urmează să construiască incineratorul. Este un document prin care se pregătea terenul pentru justificarea realizării incineratorului. Consiliul Local Giurgiu a decis că proiectele generatoare de poluare trebuie amplasate la minimum un kilometru față de orice așezare umană și la minimum 500 de metri față de orice activitate economică. Decizia a fost necesară după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a eliminat din lege distanțele minime de protecție sanitară între teritorile protejate și perimetrul unităților care produc disconfort și riscuri asupra sănatății populației.Președintele PNL Giurgiu, europarlamentarul Dan Motreanu, i-a transmis comisarului european pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, o interpelare referitoare la proiectul incineratorului, semnată și de europarlamentarul bulgar Andrey Kovatchev, șeful delegației Bulgariei în Partidul Popular European.Incineratorul ar urma să fie realizat în zona fostului combinat chimic, care deja a poluat niște ani buni. De aceea am introdus amendamente prin care am scăzut vârsta de pensionare pentru persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Giurgiu și pe o rază de opt kilometri în jurul localității. Ar fi absurd să acceptăm să se repete aceeași greșeală! Nu putem să fim de acord cu o nouă investiție controversată, mai spune Horga.

Ad

Exit mobile version