Home Analize Deputata Horga: Alegerea judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului figurează...

Deputata Horga: Alegerea judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului figurează pe ordinea de zi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

0

Alegerea judecătorului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) figurează pe ordinea de zi a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), la care particip în această săptămână.Dintre cele trei propuneri trimise de Guvernul României, Comisia pentru alegerea judecătorilor CEDO de la APCE i-a recomandat, în urma interviurilor, pe Răzvan Horațiu Radu și pe Sebastian Rădulețu. Urmează să alegem dintre acești doi candidați, afirmă deputata PNL de Giurgiu Gabriela Horga pe Facebook.

Mandatul de judecător la CEDO are o durată de nouă ani şi nu este reînnoibil. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului de către statele semnatare.Pe ordinea de zi a sesiunii se află și o dezbatere pe tema rolului jucat de Rusia în escaladarea tensiunilor din Republica Moldova.De asemenea, vom discuta și despre situația civililor ucraineni, inclusiv a copiilor, strămutați forțat în Federația Rusă sau în teritoriile ucrainene aflate sub controlul Federației Ruse.Vom analiza raportul pe anul 2022 al comisarului pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei.Un alt subiect de dezbatere este protejarea democrației, drepturilor omului și a mediului în comerțul internațional, mai spune Horga.

Ad

Exit mobile version