Home Analize Deputat USR vrea UE cu 2 viteze și România sub binomul franco-german

Deputat USR vrea UE cu 2 viteze și România sub binomul franco-german

0

Dacă în materie de doctrină partidul lui Nicușor Dan încă bîjbîie, orientarea externă se clarifică: useriștii țin aproape de binomul franco-german și se declară partizani ai Europei cu două viteze, scrie Inpolitics.ro.

Deputatul USR Matei Dobrovie cere românilor, într-o declarație politică, să nu se sperie de Europa cu două viteze, pe motiv că ”Uniunea Europeană a avut întotdeauna cel puţin două viteze: statele fondatoare cu economii foarte bine dezvoltate, de exemplu, Germania şi Franţa, care au PIB-uri de 5-6 ori mai mari decât al României şi membrii din Europa de Est care nu au performat la fel de bine. Estul Uniunii Europene însuşi are mai multe viteze: zona euro, spaţiul Schengen, statele care au aderat condiţionat, care au mecanisme de cooperare şi verificare”.
”România a rămas cu politici reactive şi un discurs fad care foloseşte excesiv referirile la poziţia geografică şi geostrategică, fără a oferi soluţii concrete” mai spune deputatul.
”Aşa cum am prezentat foarte clar în programul USR, România trebuie să se poziţioneze ferm, în viziunea noastră, alături de nucleul dur al Uniunii, de motorul franco-german şi să-şi întărească relaţiile bilaterale cu aceste state” mai solicită Dobrovie.

Ad

Exit mobile version