Home Analize Deputat USR: Oamenii ne reproșează că ”și Dan Barna a furat”

Deputat USR: Oamenii ne reproșează că ”și Dan Barna a furat”

0

Deputatul USR de Bistriţa-Năsăud, Cristina Iurişniţi, a afirmat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că este „puţin dezamăgită” în urma informaţiilor apărute în spaţiul public despre contractele cu fonduri europene implementate de Dan Barna şi că „i se pot imputa acestuia anumite derapaje”, însă afirmă că are încredere în integritatea candidatului USR – PLUS la alegerile prezidenţiale.

Întrebată dacă au existat reacţii ale oamenilor, în cadrul întâlnirilor electorale avute după publicarea anchetei Rise Project, Cristina Iurişniţi a recunoscut că deja sunt persoane care reproşează membrilor USR că „Dan Barna nu e chiar lacrimă, şi el a furat”.

„I se pot imputa anumite derapaje (lui Dan Barna – n..r.), cum ar fi colaborare cu o soră, deci în familie, sau cu oameni apropiaţi, dar nu i se poate imputa faptul că acea firmă nu a putut să-şi ducă la bun sfârşit planul de afaceri. Dacă un specialist ajută să atragi fondurile europene, asta înseamnă că şi-a făcut treaba, a avut grijă ca toate actele, tot demersul acesta financiar să se deruleze în condiţii optime, mai departe ţine de fiecare cum îşi duce la bun sfârşit afacerea, dacă este profitabilă sau nu”, a spus Iurişniţi.

Cristina Iurişniţi s-a declarat „puţin dezamăgită” în urma informaţiilor prezentate în presă despre liderul USR, dar spune că are încredere în integritatea acestuia.

„Sunt puţin dezamăgită din acest punct de vedere, dar eu am încredere în integritatea lui Dan Barna, pentru că dacă a spus clar că nu are de ce să-şi facă probleme din perspectiva acestor fonduri europene pe care le-a atras cu respectarea tuturor regulilor… Pentru că altfel s-ar fi aflat, adică deja ar fi avut probleme. Dar ele s-au aflat de ce exact în această perioadă, în timpul campaniei prezidenţiale? Deci totul este o coincidenţă cam mare”, este de părere deputatul USR.

Ad

Exit mobile version