Deputat PNL: Miniștrii respectivi nu trec la treabă

În criza din energie avem câteva măsuri fiscale și una socială care trebuie adoptate cât mai repede și care doar se discută și se propun în spațiul public, dar miniștrii respectivi nu trec la treabă, deși ar trebui să o facă pentru că atât Ministrul Finantelor, responsabil de măsurile fiscale, cât și cel al Muncii, responsabil de măsurile sociale pentru consumatorul vulnerabil, trebuie să le inițieze și să își facă treaba concret, nu doar prin declarații publice, afirmă deputata PNL de Giurgiu, Gabriela Horga.

CE SUSȚINE GABRIELA HORGA:

1. Se discută în spațiul public, doar declarativ ce e drept, pentru că ministrul Finanțelor nu știu ce așteaptă, de TVA redus la energie și gaz de 5% sau 0%. O măsură utilă pe care o susțin și am sustinut-o de la bun început, ușor de aplicat și cu efecte imediate. Însă această măsură, de natură fiscală trebuie inițiată de PSD și trebuia notificată deja Comisia Europeană de MFP. Iar dacă discutăm de TVA 0%, Ministrul Finanțelor trebuia până acum să ceară acordul Comisiei Europene și derogare de la directiva TVA care prevede că pragul poate fi redus până la 5%, așa cum au făcut deja miniștrii finanțelor din Cehia și Polonia! Ce a făcut până acum într-o problemă atât de importantă?! Deci, ce așteaptă Ministerul Finantelor?! 2. Vouchere pentru consumatorul vulnerabil – măsură socială, trebuie inițiata de ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, care din nou este doar anunțată, dar nimic concret. 3. Impozitarea profiturilor extraordinare ale companiilor producatoare din energie la un plafon mai scăzut decât cel actual și un altul diferențiat pentru combustibilii fosili, astfel încât din aceste venituri bugetare să se poată finanța măsurile fiscale și de plafonare atât pentru IMM-uri cât și pentru persoane fizice – din nou, o măsură fiscală pe care Ministerul Finantelor Publice trebuie să o inițieze cât mai rapid. 4. Eliminarea plății certificatelor verzi și a bonusului de cogenerare pentru TOATE TIPURILE DE CONSUMATORI, iar la acestea se adaugă măsurile care există deja: plafonarea, compensarea (corect aplicate), eliminarea accizei. Mai mult, ministrul Energiei a afirmat că vrea să crească de la 33% la 50% sau mai mult nivelul de compensare a preţului gazelor şi aşteaptă un răspuns de la Ministerul Finanţelor cu privire la cât poate suporta bugetul de stat. Puțină celeritate ar fi utilă. Totuși, Marcel Ciolacu de ce le anunța doar public și miniștrii săi nu fac nimic în sensul acesta?! Nu sunt la guvernare? Constructiv vorbind, să ne anunțe pe noi, parlamentarii, dacă nu pot sa le transpună în proiecte concrete, că ii putem ajuta și le putem iniția în Parlament, doar avem majoritate și trebuie să le voteze! In plus, dată fiind situația de criză în care ne aflăm și faptul ca soluțiile legislative trebuie adaptate continuu, o dezbatere importantă și necesară este și asupra măsurii de plafonare la producător și nu doar la furnizor.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare