Deputata PNL Adriana Săftoiu a postat un mesaj de o severitate extremă pe pagina proprie de Facebook, în care denunță acțiuni halucinante ale partidului său, de la preluarea masivă de pesediști la asumarea răspunderii pentru buget și la contestarea propriilor legi la CCR, trasmite Inpolitics.
”Îmi este rusine” scrie Săftoiu. ”Ne anulăm decizii (în campanie, am declarat că ușile sunt ferecate pentru membri PSD, dar, după campanie, au devenit membri PNL), votăm împotriva propriilor convingeri (vezi alocația pentru copii), ne pregătim să sesizam la CCR legile noastre (reducerea TVA de la 19% la 16% ,la produse alimentare de la 8 la 5) spunând „Hei, noi, PNL în opoziție am făcut legi neconstituționale”, acceptăm ca miniștri respinși de comisiile parlamentare (într-o țară în care se spune că Parlamentul reprezintă voința poporului și nu Guvernul) să rămână miniștri, creând un precedent periculos, acceptăm asumarea pe buget, un precedent și mai periculos, votăm incriminarea „drogurilor” intr-un mod total aberant…e cel mai mare haos parlamentar pe care l-am văzut si asta pentru că nu mai gândim, ci ne supunem. Îmi doresc din toată inima să fie sfârșitul unui asemenea mod de a face politică. Să te supui doar ca sa îți mai asiguri un loc pe liste?! Vai de așa viitor” conchide deputata.