Home Dezvaluiri Deputat necuvântător, contracte cu statul de 40 de milioane de euro în...

Deputat necuvântător, contracte cu statul de 40 de milioane de euro în 3 ani de zile

0

Afacerile şi politica merg mână-n mână pentru deputata PNL  de Hunedoara, Carmen Hărău. Din 2012 – anul în care s-a lansat puternic în politică – până în prezent, firmele controlate de familia acesteia au bifat cele mai bănoase contracte din județ. scrie Hunedoara Liberă.

CĂLAN: 20 de milioane de euro

Proiectul de reabilitare şi pregătire pentru noi activităţi a sitului industrial de pe fosta platformă siderurgică de la Călan a fost câştigat de SC PROSERV SA Hunedoara în anul victoriei USL, 2012. La licitaţie au participat şapte firme (din Belgia, Italia şi România – Timişoara, Cluj Napoca, Hunedoara şi Haţeg) şi asocieri de firme, însă contractul în valoare de 20.000.000 de euro a fost atribuit societăţii familiei deputatului PNL, Carmen Hărău. Ofertele depuse de celelalte societăţi au fost declarate neconforme sau inacceptabile în cadrul licitaţiei.

Lucrările de decontaminare au fost executate, potrivit reprezentanţilor beneficiarului (asocierea dintre Primăria Călan şi Consiliul Judeţean Hunedoara), de o societate din Anglia, LAND CLEAN LTD, care a încheiat un contract în subantrepriză cu SC PROSERV SA Hunedoara în data de 22.10.2012.

HAŢEG ŞI CĂLAN: 10 milioane de euro

În mandatul de deputat, firmele familiei Hărău au obţinut un contract derulat de SC Apaprod SA, societate aflată în subordinea CJ Hunedoara, proiect finanţat din fonduri europene. Este vorba despre contractul de „reabilitare şi extindere a conductelor de aducţiune, a reţelei de distribuţie şi a reţelei de canalizare din Călan şi Haţeg”, care face parte din proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Hunedoara”, finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013. Valorea contractului, 45.217.412,32 lei,  adică 10 milioane de euro.

Potrivit datelor oficiale furnizate de SC Apa Prod SA Deva, contractul la care facem referire a fost câştigat de trei firme, toate controlate de familia deputatei Carmen Hărău: SC PROSERV SA, SC RECOM SID SA şi MICRO MEGA SA.

HUNEDOARA: 9 milioane de euro

În anul 2014, SC PROSERV SA şi-a mai adjudecat un proiect finanţat din fonduri europene: reabilitarea sitului industrial de la Hunedoara şi pregătirea pentru noi activităţi. Valoarea acestui proiect este de aproape 9 milioane de euro.

Proiectul care, potrivit ADR Vest se află în întârziere, prevede reabilitarea şi ecologizarea a 20 de hectare de teren în zona fostului combinat siderurgic prin decontaminarea terenurilor şi preluarea şi depozitarea substanţelor toxice şi periculoase. De asemenea, proiectul prevede şi construcţia unei clădiri „structură de sprijin a afacerilor.”

Salubrizarea Hunedoarei: 1 milion de euro pe an

SC PROSERV SA Hunedoara încasează anual aproximativ 1 milion de euro pentru serviciile de salubrizare din municipiul Hunedoara. Contractul a fost încheiat în anul 2007 şi a fost prelungit în 2012 pentru încă 5 ani.  

Sponsor la partid

Conform Monitorului Oficial al României, Carmen Hărău şi firmele pe care le controlează familia sa se numără printre principalii finanţatori ai Partidului Naţional Liberal în anul 2012. Astfel, Carmen Hărău a donat 8.000 de lei, în vreme ce SC RECOM SID SA şi SC PROSERV SA, 80.000, respectiv 97,239 lei. În total, PNL/USL a primit de la sursele menţionate suma de 185.239 lei.

RMN-ul privat, “o mână întinsă hunedorenilor…”

Da, dar o mână care ia, nu care dă! În 2014, cu o investiţie de peste 1 milion de euro, familia deputatei Carmen Hărău şi-a mai inaugurat o maşină de făcut bani: un aparat RMN. H MEDICAL CLINIC, funcţionează în incinta Spitalului Municipal Hunedoara, unde conducerea a pus la dispoziţia fiicei deputatei un spaţiu generos de 224 mp la un preţ sfidător: doar 3 euro/mp/lună.

Potrivit datelor oficiale furnizate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, furnizorului de servicii medicale SC H MEDICAL CLINIC SRL i s-au decontat în perioada iulie 2014 – aprilie 2015 nu mai puţin de 929.914 lei, adică aproape 210.000 de euro în 10 luni.

Familia Hărău îşi construieşte hotel lângă Castelul Corvinilor

Terenul pe care urmează să fie construit hotelul deputatului liberal se află situat pe strada Voinii la nr. 2A, are o suprafaţă totală de 6.600 mp şi aparţine soţilor Carmen şi Lucian Hărău.

Suprafaţa ocupată de imobilul propus, cu destinaţia hotel, este de aproximativ 2.600 mp, având regimul de înălţime demisol, parter şi două etaje în corpul de clădire cu destinaţia cazare, respectiv demisol şi parter în zona corpului de clădire ce înglobează sala de festivităţi.

Cum i-a crescut averea

Potrivit propriei declaraţii de avere, în 2015, valoarea conturilor şi depozitelor bancare, fonduri de investiţii şi alte economii a ajuns la 910.931 lei + 8.500 de lire sterline.

În 2014, Carmen Hărău a obţinut venituri în valoare de 1.680.000 lei de la societatea la care este acţionar: SC MICRO MEGA HD SA. (Conform declaraţiei de avere, SC MICRO MEGA HD SA este acţionar la SC RECOM SID SA, SC PROSERV SA şi SC AMERITECH SA).

Ad

Exit mobile version