O mulțime de democrați importanți s-au aliniat la recenta convenție națională a partidului pentru a săruta inelul megadonatorului de stînga Alex Soros, care și-a arătat dominația asupra politicienilor adăugînd fotografiile la galeria sa, din ce în ce mai mare, de pe rețelele sociale, scrie azi cotidianul american New York Post.
Fotografiile sunt un adevărat „cine e cel mai tare” al reprezentanților puterii din partid – și al celor considerați „stele în ascensiune”. Multe dintre fotografii par să fi fost făcute dintr-un skybox aerisit de la United Center din Chicago – unde cei mai elitiști donatori ai partidului au plătit pînă la 5 milioane de dolari pentru a urmări acțiunea.
„Cine îl poate învinui pe un tînăr miliardar parvenit pentru că își etalează colecția de politicieni pe care o are în buzunar? Îi deține și vrea ca lumea să știe cît de bine îl tratează animalele sale de companie”, a ironizat Matt Wolking, un strateg republican.
Soros și Huma au avut o întîlnire – cu iPhone-urile pregătite – cu Tim Walz, guvernatorul statului Minnesota – candidatul partidului la vicepreședinție.
Alex Soros și Tim Walz