spot_img
4.3 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăActualitateDelirul ambasadorului Rusiei: "Stalin și poporul rus libertate ne-au adus"

Delirul ambasadorului Rusiei: „Stalin și poporul rus libertate ne-au adus”

-

Dacă în anii 50 propaganda sovietică, inclusiv din sateliți, își făcuse un obicei din a-și trece în cont toate marile realizări tehnico-științifice ale lumii – inclusiv limba română era de origine slavă – iată că 6-7 decenii mai tîrziu, alt agent propagandist al Kremlinului încearcă să ne convingă că înfrîngerea naziștilor în al doilea război mondial e o reușită eminamente rusească. Trezit azi cu fața la cearșaf, ambasadorul rus la București, Valery Kuzmin, e supărat foc pe Occident și ține să ne ”vîndă” și minunata înfrățire româno-rusă din anii 40, care ne-a adus în sapă de lemn, ca și criminalul Pact Ribbentrop-Molotov, care ne-a lăsat fără Basarabia, scrie Inpolitics.

”Rolul crucial în triumful final al Națiunilor Unite, în cel de-al Doilea Război Mondial, l-a jucat, fără îndoială, Victoria popoarelor Uniunii Sovietice în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Frontul de Est a fost locul unde au fost zdrobite 80% din diviziile Germaniei naziste, a fost cucerit Berlinul, iar pierderile umane ale URSS s-au ridicat la o cifră terifiantă – 27 de milioane de oameni, dintre care, mai mult de jumătate erau reprezentanți ai populației civile. Un factor tot atât de important pentru Victorie a fost distrugerea, de către Armata Sovietică, a armatei Kwantung din Japonia – care număra peste un milion de militari – în nord-estul Chinei. Rămâne un fapt real că nici bombardamentele nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki, de către aviația americană, nu au dus la capitularea Japoniei” afirmă Kuzmin într-un material dat azi publicității.

”Oricât de sălbatice ar fi fanteziile și coșmarurile falsificatorilor occidentali de istorie, inventate “pentru consumul larg”, Tratatul de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939 (Pactul Ribbentrop-Molotov n.n.) a fost ultimul, dintr-o serie de documente similare semnate cu Germania nazistă, de către majoritatea statelor occidentale. De ce? Pentru că acest tratat a permis URSS să câștige timp, pentru a se pregăti mai bine pentru bătăliile majore împotriva nazismului(…) Fără încheierea pactului, în august 1939, era posibil să nu aibă loc o victorie finală a Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial” mai spune Kuzmin.

Și răsucește cuțitul în rană:

”Observăm cu satisfacție că popoarele din Rusia și din România au întâmpinat sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial drept aliați care au luptat umăr la umăr, pentru eliberarea Europei Centrale și de Est. A fost întoarsă pagina neagră a crimelor regimului Antonescu, care a adus România în pragul catastrofei naționale. Decizia înțeleaptă și vizionară luată de Regele Mihai I, susținut de eminenți politicieni și lideri militari români, a permis României să se întoarcă în familia învingătorilor, să recupereze Transilvania de Nord, ruptă din trupul țării cu binecuvântarea lui Hitler, și, în final, să devină membru cu drepturi depline al ONU”.

Și conchide trimisul Moscovei:
”Este extrem de important să nu fie permis ca SUA și un grup de aliați ai săi, care se agăță cu disperare de dominația globală ce le scapă din mâini, să împingă lumea în abisul unei catastrofe termonucleare”.

Parcă îți pare rău în asemenea momente că marele Tănase, cu al său ”Davai ceas/Davai palton” nu mai e printre noi.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img