de Alex TODERICIU
„Această Austrie e o lume mică. În care cea mare-și ține repetiția. Și doar după ce s-a reinstaurat la noi echilibrul, se va face lumină și în cealaltă.“ – Friedrich Hebbel, Prolog la 26 februarie 1862 (rostită în teatrul de opera din Viena)
Această deviză habsburgică se află inscripționată de pe vremea arhiducesei Maria Theresia pe frontispiciul „Militärakademie“ din Wiener Neustadt, cea mai veche academie militară a lumii (1752). Acronimul AEIOU este astfel și astăzi un simbol național al Austriei. Înțelegerea sa permite sute de accepțiuni, pe lîngă cele ale imperialismului habsburgic, cum ar fi „Austria erit in orbi universalis” și cea mai modernă: „Austria Europae Imago, Onus, Unio”, într-o traducere aproximativă: Austria, chipul Europei. Destin. Înțelegere.
Nostalgia
Sub privirile aproape împietrite ale Mariei Theresia (1717-1780) din tabloul de dimensiuni impresionante cu ramă sculptată, aurită, de pe peretele „salonului de primiri al republicii”, tapetat cu brocart roșu din Aripa Leopoldină a palatului Hofburg, acolo unde se găsesc cele opt camere de reprezentare ale președintelui federal, Brigitte Bierlein (69 de ani, necăsătorită, fără copii), președinte al Curții Constituționale, a devenit prima femeie care deține, pînă la alegerile parlamentare anticipate, funcția de cancelar al Austriei. Președintele federal Alexander van der Bellen (75) a întronizat-o și i-a mulțumit cald, în numele Republicii. Bierlein, înalt funcționar de stat, fără carnet de partid și prima femeie-cancelar s-a întîlnit astfel cu arhiducesa de Austria Maria Theresia, singura femeie, numită „împărăteasă romană“ a Austriei.
Bierlein, ajunsă la 27 de ani procuror, cu o carieră de succes, se bucură de respect și recunoaștere din partea tuturor partidelor politice și a putut îndeplini condițiile stoicului van der Bellen. Ea este o „funcționară experimentată, avînd o expertiză remarcabilă“. Cotidianul vienez de mare tiraj Kronen Zeitung îi dedică prima pagină cu imaginea la pupitru în camera Mariei Theresia din Cancelaria Prezidențială, sub tabloul împărătesei, care ne-o arată în vestmîntul maghiar de încoronare ca regină a Ungariei, o pictură din școala lui Martin van Martens, datată dupa 1741.
Doamna cancelar se bucură și de atenția lumii modei „haute couture“, e mondenă, rafinată și are gust. Chiar dacă acesta nu e neapărat ieftin. Doar poșeta-i Louis Vuitton, Alma PM Amarante costă nouă 1750 de euro. Bierlein și-a meritat însă cu prisosiință job-ul și la salariul de 16.000 de euro pe lună, ca șefă a Curții Constituționale, timpi de mulți ani de zile, e de părere OE24, poșeta devenind astfel o bagatelă. A anunțat că preferă drept propriul birou salonul principelui Metternich (1773-1859), dominat de nuanțe ceva mai deschise decît cele maronii, cu intarsii din esențe de lemn scump și o harta europeana plasată cu susul în jos, drept grafică de mari dimensiuni, supendată pe perete, într-o altă cameră, denumită „Bruno Kreisky”, după numele cancelarului socialist austriac (1970-1983), loc de muncă preferat de fostul cancelar Sebastian Kurz (32).
Nota de plată a funcționarilor
Guvernul tehnocrat a lui Bierlein, format doar din funcționari publici, neimplicați politic este și cel mai suplu din istoria postbelică. Are doar 12 membri dintre care jumătate sînt femei. Drept comparație, ultimul guvern ÖVP (partidul popular austriac condus de Sebastian Kurz), avea 16 membri, dintre care tot șase erau femei. Salariul unui ministru federal este de 17.861,80 de euro, plătiți de 14 ori pe an, cancelarului revenindu-i chiar 22.327,20 euro. Dacă un ministru părăsește guvernul i se mai plătesc timp de șase luni ¾ din această remunerație, în măsura în care nu a provenit din rîndul parlamentarilor „ationalrat-ului, acolo unde, odată revenit, fostul ministrul îsi reia activitatea și bineînțeles doar chenzina de deputat. Contribuabilul austriac își mai economisește odată cu guvernul redus al Brigittei Bierlein costurile mașinilor de serviciu cu șofer ale demnitarilor, de regulă limuzine. Kurz folosea un BMW clasa 7. Bașca costurile de protecție și pază. Doar președintele federal, cancelarul și în cel mai bun caz ministrul de interne și cel de externe sînt păziți fără încetare. La economie se mai adaugă și costurile de transport. Kurz, cel mai efemer cancelar al Austriei, cu o domnie de doar 525 de zile, folosea de regulă clasa de zbor economică. Avînd multe vizite externe la activ și la cei 186 de cm ai săi, din cap pînă în picioare, a fost chiar de apreciat.
Pe vremea Mariei Theresia într-un guvern al funcționarilor, silueta ar fi jucat încă un rol important. Un slujitor al imperiului nu avea voie să fie mai scund de 168 de cm, femeile aveau voie să fie mai mici cu pînă la cinci cm. Circumferința burții era și ea un impediment semnificativ pe scara ierarhică a Austriei imperiale. La fel ca și vîrsta. La peste 40 de ani era deja prea tîrziu pentru pentru a mai sluji cu adevărat în executiv. Slujbașul, astfel imaubil și bineînțeles inmovibil, se bucura, după pensionarea sa, de 80% din ultimul salariu, primiți cu titlul de pensie.
Vechile șabloane
Funcționarii austrieci intră, alături de neutralitatea țării, caii lipițani, bomboanele cu chipul lui Mozart și poate de ceva vreme și băutura energizantă RedBull, în categoria… „vechilor șabloane”, vorba fostului cancelar ÖVP, Wolfgang Schüssel (2000-2007), un mentor al tînărului Kurz. Sînt acele „trofee identitare” cu care probabil fiecare austriac se mîndrește.
Trecerea de la „diletantocrație” politică la „expertocrație” birocratică, prin apariția primei femei cancelar, s-a petrecut după un late-night-show văratec pe insula Ibiza și se proptește acum tocmai pe umerii funcționărimii fără carnet de partid dar cu sprijin parlamentar. Povestea întrunește calitățile unei adevărate lecții despre nonșalanța austriacă. O schimbare de paradigmă, precum… carcaletele, din vin, sirop și sifon! Astfel amestecîndu-se scene de tragedie shakespeare-iană, versuri din balada ucenicului vrăjitor de Goethe dar și cupleturi ale unui vodevil bizar, bineînțeles fără a avea și autorii cunoscuți. E chiar părerea austriacului de rînd, pe care regisoarea Andrea Maria Dusl o descrie mușcător, semnînd în cotidianul vienez Der Standard un savuros eseu, intitulat „O laudă guvernului de funcționari“. „Der Beamte”, adică slujitorul e chiar mai mult decît funcționarul, e reazămul statului austriac din toate timpurile și „organ al eleganței executive de înaltă clasă“, precum un soi de „ambasador“, e veriga care-și găsește întregul său sistem social de referință în interiorul aparatul statului, precum explica și sociologul francez Pierre Bourdieu.
Ne-am putea întreaba pe bună dreptate, oare ce a fost așa de rău la guvernul de pînă acum astfel la acei… politicieni, fără de expertiză? Și dacă a fost chiar așa, de ce a trebuit să vină… Ibiza pentru a o recunoaște în sfîrșit și public? Despre Austria, textele excelente ale lui Dusl „trag cu ochiul“ de pe blogul său, manufactura de discurs, vezi comandantina.com.
„We’re Going To Ibiza“
Este titlul unui șlagăr din 1999 al olandezilor de la Vengaboys, revenit la Viena în actualitate, cîntat și dansat pe stradă cu sticla de șampanie la gură cu ocazia căderii guvernului Kurz, odată cu demisia vicecancelarului HC Strache (49), demiterea controversatului Herbert Kickl (51), fostul ministru de interne al FPÖ-ului din guvernul lui Kurz. Demiterea sa fiind o altă… premieră în Austria postbelică, înainte ca moțiunea de cenzură să treacă. Kickl a atras atenția asupra sa, cu ocazia încheierii mandatului chiar și în Parlament, acolo unde a afirmat că știe multe și campania electorală se apropie. Umilirea partidului său, FPÖ-ul, va naște probabil monștri.
Opereta politică austriacă cu trăsături de tragedie antică a ținut capul de afiș al presei internaționale. Au apărut tot felul de calambururi pe această temă, ușurate și de faptul că numele de familie al demisionarului se traduce simplu: „scurt“. Kronen Zeitung titrează: „KurzSchluss“, „scurtcircuit“ sau „sfîrșitul lui Kurz“…
Austria era pînă mai ieri acel „Elysion” grecesc, denumită în lb. germană „Insel der Seligen“, o insulă imaginară a… fericirii nemuritoare. Asta pentru a nu ne pune rău cu marele poetului latin Virgiliu care ar spune probabil altceva despre ea. Țara nu a mai avut astfel nici un ministru demis deoarece… cei în cauză au fost probabil înțelegători și au plecat singuri. Ceea ce însă nu s-a mai întîmplat odată cu trecerea a 11.815 zile, adică după mai mult de 32 de ani de cînd ÖVP-ul s-a aflat, în diferite coaliții, în guvernul federal. Pentru roșii numărul anilor aflați la putere e aproape dublu, dacă număram din 1945. După ce, din 1945 încoace, 185 de moțiuni de cenzură nu au trecut, în respectiva zi de 28.05.2019, cea de a 186-a a fost adoptată. O zi istorică, dar proastă pentru Austria! Tahicardie și stupoare. La „Ballhausplatz“, sediul guvernului federal din Viena, s-au făcut repede bagajele consensului politic. În parlamentul austriac s-a votat demiterea guvernului.
Stabilitatea și consensul au dominat timp îndelungat viața politică. Au adus bunăstare dar și stagnare. Apoi, în decembrie 2017, Sebastian Kurz venea la putere! În fruntea unui guvern ÖVP-FPÖ, între partidul său și cel al libertății, un partid liberal de dreapta care a excelat din păcate prin tot felul de scandaluri și a sucombat odată cu scandalul internațional declanșat de #ibizagate! Chiar și Președintele federal și-a cerut scuze publice pentru video-ul înregistrat ilegal: „Noi nu sîntem așa. Austria nu este așa. (…) Îmi cer scuze pentru imaginea pe care au creat-o politicienii“.
Vinerea Neagră
M-am întreținut în vinerea neagră a istoriei recente a Austriei – 17.05.2019, ora 18:00 – ziua apariției în presa germană a de pe acum celebrei întregistrări de circa 7 minute, datată în vara lui 2017, cu șarmanta doamnă Beate Meinl-Reisinger (41), deputat în parlamentul federal și președinte al NEOS, partidul aparținînd familiei europene a ALDE, care a obținut 8,6% la alegerile europene, a crescut între timp la 10% și va juca probabil rolul „buturugii mici” în toamna acestui an electoral. Am participat amîndoi la reuniunea informală „Medienmittelpunkt Ausseerland 2019”. Meinl-Reisinger a participat la o discuție pe tema „Message Control versus critica guvernamentală“. După nici o oră istoria ne-a luat pe toți în primire și a dovedit și actualitatea subiectului. NEOS, îmi spunea ea cu mîndrie, l-a interpelat cu doar o zi înainte pe vicecancelarul Strache în parlament despre relațiile partidului său cu Rusia… Abia ulterior am realizat cît de actual i-a fost mesajul. HC Strache a fost unul dintre protagoniștii scandalului de pe insula Ibiza, în care apărea și o așa-zisă „nepoată de oligarh rus“ căreia viitorul nostru fost vicecancelar îi făcea sugestii futile privind cum se orchestrează nepotismele în Austria… Strache și-a cerut scuze public, dînd cu lacrimi în ochi vina pe alcool și a demisionat la mai puțin de 24 de ore de la apariția înregistrării. Companionul de pe Ibiza și traducătorul său de limba rusă a vorbit chiar și de substanțe psihotrope. Ambii, se poate vedea în înregistrare, au băut și mult Red Bull, o băutură energizantă de care mai ales austriecii sînt foarte mîndrii. Povestea de pe Ibiza, prin repetarea la nesfîrșit a brandului licorii energizante i-ar fi adus acesteia un plus de imagine în valoare de milioane de euro, cît ar fi costat inserțiile publicitare… chiar dacă cover-ul Kronen Zeitung titra scurt pentru protagoniști: „Das war’s“. Adică: s-a terminat!
Deliciul răzbunării
Impresia lăsată de Starche e bineînțeles catastrofală. Cu toate acestea alegătorii săi i-au asigurat un mandat de parlamentar european și au arătat că bazinul electorat al partidului libertății e de aprox. 15%, ceea ce nu e de neglijat. Iar jocul de glezne al social-democraților, ce a urmat alegerilor pentru parlamentul UE, e deplorabil. Despre noul guvern, independent de partidele politice, Meinl-Reisinger a folosit cuvinte critice în jurnalul radiofonic de dimineață Ö1. Este „un cartel roșu-negru-albastru“. Fiind vorba despre culorile politice ale SPÖ (partidul social-democrat), ÖVP și FPÖ-ului!
Stabilitatea politică austriacă a căzut pradă tacticilor politicianiste ale SPÖ și FPÖ-ul. Și unii și alții s-au răzbunat. L-au debarcat pe Kurz, reproșîndu-i aroganța dar i-au adus astfel și pe funcționari la cîrma statului. Asta după ce ÖVP-ul a cîștigat alegerile pentru parlamentul UE cu 34,9%.
Austriacul, obișnuit să-și soarbă liniștit berea la cîrciuma din colț și să mai chibițească din cînd în cînd, cu siguranță că nu savurează atunci cînd mai ales roșii… își vorbesc de rău concurenții politici. Îi mai e și milă de Sebastian Kurz și îl și cațără rapid la 38% în sondaje. Perdanții, conform sondajelor: social-democrații cu, astăzi 21% de la 26% acum cîteva luni și FPÖ-ul cu 17% de la 22%, înainte de #ibizagate. Victimizarea îi e lui Kurz mană cerească. Un narativ simplu și lesne de înțeles pentru oricine, bineînțeles util liderului popular în perspectiva alegerilor parlamentare federale anticipate din 29.09.2019.
„Mîna întinsă care nu spune o poveste nu primește de pomană! Fii profesionist, ce dracu!“ Celebra replică, rostită de Gheorghe Dinică, interpretînd rolul liderului mafiei cerșetorilor din București a fost asimilată rapid în folclorul social-politic autohton. Lung etrajul Filantropica(2002), unde joacă Dinică, ar trebui rulat și în cinematografele vieneze. Să înțeleagă și establishment-ul politic de la ei, că doar rezultatul contează. Ca și la fotbal așa și la alegeri… Kurz se pricepe însă binișor la asta. La ce mai e nevoie de partide politice dacă însuși Președintele Austriei vorbește acum despre „o democrație trăită” și cataloghează guvernul tehnocrat drept unul „al încrederii“?
„Aceasta e politică?” par a se întreaba austriecii. Nu, bre…, ar fi spus Dinică în celebra cîrciumă bucureșteană „Șarpele roșu“. E doar… politichie, ce, sînteți proști?!
