DECLARAŢIA CARE VA PROVOCA UN IMENS SCANDAL: Şeful SRI recunoaşte că are ofiţeri acoperiţi în presă

Într-un interviu care urmează să fie transmis sâmbătă seară de B1 şi realizat de directorul Evenimentului Zilei, Dan Andronic, şeful SRI, George Maior, recunoaşte că serviciul pe care îl conduce are agenţi acoperiţi în presă. ”Este o armă a oricărui serviciu secret”, ar fi spus Maior conform unei prezentări a interviului pe siteul evz.ro.
În 6 iunie 2001, Radu Timofte, șeful de atunci al Serviciului Român de Informații, recunoștea, într-un înscris oficial, ca răspuns la o solicitare a unui parlamentar, că redacțiile din România sunt infiltrate cu ofițeri acoperiți. El însă nu admitea procentul de 50% înaintat de un deputat de Cluj.
infiltrari-sri
În 2006 a fost declanşat un scandal politic după confirmarea faptului ca in presa activeaza ofiteri acoperiti, venita din partea purtatorului de cuvant al SRI, Marius Bercaru. Comisia parlamentara de control a activitatii SRI a transmis SRI o adresa prin care cerea un punct de vedere legat de prezenta agentilor acoperiti ca jurnalisti. Nu s-a întâmplat nimic. Mai apoi au avut loc mai multe scandaluri: încercarea de racolare a unui jurnalist de la Gândul şi cazul Turcescu. Comisia parlamentară de aşa zis control al SRI a tăcut de fiecare dată.

GERMANIA A INTERZIS RACOLĂRILE DIN PRESĂ
În 2006, presa germană era și ea zguduită de un scandal legat de agenți acoperiți. Wilhelm Dietl, jurnalist cu notorietate la acea vreme – scria pentru unele din cele mai prestigioase publicații germane – lucrase timp de 10 ani ca agent al serviciului german de informații externe BND. Dincolo de scandal însă, autoritățile germane și sindicatul jurnaliștilor au luat măsuri concrete pentru restabilirea încrederii în presă.
În Germania, cazul Dietl a avut urmări concrete. BND a decis și a anunțat public că nu va mai folosi acoperirea de jurnaliști pentru agenții săi secreți. Iar sindicatul presei germane A introdus în Codul Presei o mențiune clară: meseria de jurnalist nu este compatibilă în niciun fel cu serviciile de informații. (capitolul 5, punctul 2 din Codul Presei germane)

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare