Home Economie DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT: Guvernul elen obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele...

DECIZIE FĂRĂ PRECEDENT: Guvernul elen obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală

0

Guvernul elen a emis luni un ordin care obligă instituţiile statului să îşi transfere rezervele de numerar la banca centrală, în condiţiile în care se apropie termenul la care Grecia trebuie să plătească o nouă rată la FMI, precum şi salariile angajaţilor publici, transmite Mediafax.

Decizia de a confisca practic rezervele de numerar depozitate în prezent la băncile comerciale ar putea aduce guvernului circa 2 miliarde de euro, au declarat două persoane apropiate situaţiei. Banii vor fi folosiţi pentru respectarea unor obligaţii ale statului, precum rambursarea unei tranşe de 770 de milioane de euro către FMI, pe 12 mai, au arătat sursele.

Negocierile dintre guvernul Greciei şi creditorii ţării sunt blocate, iar timpul pentru evitarea intrării în incapacitate de plată se epuizează. Cele două părţi nu au stabilit nici măcar ţintele bugetului pe 2015, a declarat luni un oficial reprezentând creditorii.Un purtător de cuvânt al Ministerului elen de Finanţe a refuzat să comenteze.

Ad

Exit mobile version