De la Strasbourg, Iohannis își recunoaște gafa: Constituția nu îmi permite să folosesc cuvântul „graţiere” la referendum

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat jurnaliştilor care îl însoţesc la Strasbourg că întrebarea de la referendum nu va conţine cuvântul „graţiere”, deoarece Constituţia nu îi permite acest lucru şi că cel mai probabil întrebarea va fi legată de anticorupţie sau integritate.

Şeful statului a declarat marţi, în drum spre Strasbourg, unde va participa la o reuniune a Consiliului Europei, că la referendumul pe care l-a anunţat încă de luni nu va folosi cuvântul graţiere, deoarece Constituţia nu lasă organizarea de iniţiative pe teme fiscale sau cele precum amnistia sau graţierea. În schimb, întrebarea poate fi legată de anticorupţie şi integritate.

Preşedintele ar urma să discute posibilitatea modificării legistaţiei penale prin ordonanţe de urgenţă şi cu şeful CEDO.

Art. 74 din Constituţie prevede, la alin.2 că „nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea”.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Articole relationate

    Categorii populare