De la cine primește ajutor guvernatorul Băncii Naționale a Poloniei după ce Tusk a amenințat că îl execută

Legislaţia Uniunii Europene îl protejează pe guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei dacă următorul Guvern de la Varşovia are de gând să îl pună sub acuzare sau să îl suspende din funcţie, subliniază preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, într-o scrisoare trimisă luni, informează Reuters conform Agerpres.

Coaliţia de partide pro-europene care a câştigat majoritatea locurilor în Parlamentul polonez la alegerile din octombrie susţine că guvernatorul Băncii Naţionale a Poloniei, Adam Glapinski, a modificat politicile instituţiei astfel încât să-şi ajute aliaţii din Partidul Lege şi Justiţie (PiS) să câştige un nou mandat la alegeri.

Candidatul coaliţiei pentru postul de premier, Donald Tusk, a spus că are suficiente voturi în camera inferioară a Parlamentului (Sejm) pentru a-l trimite pe Glapinski în faţa unui tribunal şi a adăugat că analizează această posibilitate.

„Statutul BCE şi cel al Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC), pentru a garanta independenţa guvernatorilor băncilor centrale naţionale, oferă protecţie în cazul în care Sejm-ul va adopta o rezoluţie care vizează punerea dumneavoastră sub acuzare”, a scris Christine Lagarde în scrisoarea trimisă lui Adam Glapinski. Lagarde a adăugat că o astfel de punere sub acuzare ar veni cu suspendarea automată a lui Glapinski atât din postul de guvernator al Băncii Naţionale a Poloniei cât şi din cea de membru al Consiliului Guvernatorilor BCE şi în consecinţă ar putea fi ilegală.

„Puteţi referi o astfel de rezoluţie către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi să îi cereţi să evalueze legalitatea sa”, a adăugat Lagarde.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare