În anii celui de-al doilea război mondial generalul De Gaulle, a cărui legitimitate era fragilă, a căutat sprijinul lui Stalin iar mai tîrziu Franţa a plătit preţul politic al acestei alianţe. Iată într-o singură frază teza unei cărţi de o mie de pagini semnată de istoricul francez Henri-Christian Giraud. Titlul cărţii sintetizează şi el demersul autorului: „De Gaulle şi comuniştii”, relatează Matei Vișniec la Radio France Internationale,
RELATAREA LUI MATEI VIȘNIEC DE LA RFI:
Acest impresionant volum de 1038 de pagini apărut în decembrie anul trecut la Editura Perrin mai confirmă de fapt o teză, şi anume că istoria este un labirint în care ne putem pierde cu uşurinţă. Despre al doilea război mondial s-au scris sute de mii de pagini, ceea ce nu înseamnă că toate faţetele sale sunt clare în ziua de azi. Istoricul Henri-Christian Giraud a publicat o primă serie de eseuri despre De Gaulle şi comunişti în 1988 şi 1989. Între timp însă a descoperit noi documente, a avansat pe calea unor noi interpretări şi a simţit nevoia să publice rezultatele în această nouă carte.
Ceea ce spune Henri-Christian Giraud mi se pare foarte interesant şi pentru români care au aşteptat, în anii critici ai celui de-al doilea război mondial dar şi mai tîrziu, o debarcare a anglo-saxonilor în Balcani. Planul acestei debarcări exista de altfel, iar premierul britanic Churchill îl sprijinea. El avea, după cum arată Henri-Christian Giraud, logica sa: anglo-saxonii voiau să pătrundă prin Balcani spre Viena, de unde li s-ar fi deschis drumul spre Berlin, şi ar fi putut opri astfel tăvălugul sovietic pe o linie situată mai la est… De Gaulle însă a manevrat în toţi acei ani împotriva acestui plan, care nu ar fi favorizat Franţa. Ceea ce voia el era deschiderea unui front pe teritoriul Franţei, refacerea armatei franceze şi implicit revenirea Franţei în clubul marilor puteri.
Ori, şi pentru Stalin deschiderea unui front nou în Normandia era vitală, pentru a-i obliga astfel pe germani să reducă presiunea asupra Armatei Roşii. Din ceea ce afirmă Henri-Christian Giraud bazîndu-se pe mărturii şi pe documente, generalul De Gaulle ar fi luat legătura cu Stalin încă din noiembrie 1940, cu mult înainte ca Hitler să lanseze atacul asupra Uniunii Sovietice, pe 22 iunie 1941. Dialogul a continuat în anul următor devenind practic o alianţă. Stalin se obliga să admită Franţa în rîndul puterilor victorioase după război şi să recunoască autoritatea politică a lui De Gaulle. Iar acesta din urmă se angaja să facă tot posibilul pentru deschidea unui nou front în Vest şi să reintroducă în circuitul politic Partidul Comunist Francez.
In felul acesta se explică, potrivit istoricului francez, faptul că o formaţiune care timp de 22 de luni a sprijinit alianţa dintre Hitler şi Stalin, este vorba de Partidul Comunist Francez, după data de 22 iunie 1941 a devenit principala forţă de rezistenţă internă în Franţa.
Pentru a înţelege această răsturnare de raporturi trebuie să ne amintim că Partidul Comunist Francez era de multă vreme sub ascultarea totală a Moscovei şi a lui Stalin. Iar în septembrie 1939, cînd a fost semnat pactul Ribbentrop-Molotov, deci alianţa dintre Germania nazistă şi Uniunea Sovietică, Partidul Comunist Francez n-a mişcat în front (cu excepţia unor militanţi care au părăsit formaţiunea).
Timp de 22 de luni, cît a rezistat alianţa dintre Hitler şi Stalin, comuniştii francezi au jucat disciplinaţi jocul Moscovei, i-au acuzat pe britanici de imperialism şi i-au glorificat pe nazişti şi pe sovietici ca pe nişte campioni ai păcii. În mod paradoxal, explică Henri-Christian Giraud, generalul de Gaulle, devenit o mare figură a dreptei, a fost şi omul care i-a instalat după război pe comuniştii francezi în „inima jocului politic şi a aparatului de stat.”
Alianţa dintre De Gaulle şi Stalin a rămas un secret şi pentru britanici şi pentru americani, deci şi pentru premierul Churchill şi pentru preşedintele Roosevelt. Dar şi pentru marele public pentru că De Gaulle, în memoriile sale, nu spune mai nimic despre înţelegerea sa cu Stalin. Din arhivele deschise la Moscova după căderea comunismului au mai ieşit însă la lumină diverse informaţii interesante şi surprinzătoare. De exemplu faptul că Stalin a ezitat la un moment dat între a-l recunoaşte pe De Gaulle ca autoritate supremă a Franţei libere sau pe generalul Henri Giraud. De Gaulle acţiona de la Londra, Giraud acţiona din nordul Africii şi dispunea de o forţă de 300 000 de soldaţi. Pînă la urmă Stalin a optat pentru De Gaulle şi a avut, istoria a dovedit-o, mai mult de cîştigat.
Aş mai semnala în încheiere că această carte de o mie de pagini este scrisă de nepotul generalului Henri Giraud, omul care a rivalizat cu De Gaulle în tentativa de organizare a rezistenţei. Poate că aici se află partea vulnerabilă a cărţii, spun criticii avizaţi, faptul că este scrisă de cineva avînd motive să fie subiectiv…
