De ce vrea primarul Orșovei desființarea Poliției Locale

Primarul din Orșova, județul Mehedinți, vrea să renunțe la Polița Locală, considerând că polițiștii locali sunt ineficienți și costisitori: „Am cheltuieli de la bugetul local, cu Poliția Locală, care ajung la 6 miliarde lei vechi. O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”.

Marius Stoica, primarul Orșovei, e nemulțumit că polițiștii locali nu dau amenzi celor care mănâncă semințe și murdăresc parcurile din oraș, în timp ce la primărie ar veni amenzi, pe numele orșovenilor, date de polițiștii locali din alte orașe, relatează Mediafax.

Stoica spune că polițiștii locali nu-și merită salariile, care pornesc de la 3.000 de lei și depășesc 6.000 de lei.

„Am în față un ștat de plată, din luna decembrie, și vă pot spune că un polițist local care a lucrat 20 de zile, adică 160 de ore, are un salariu de 3.340 de lei, cu normă de hrană de 740 lei pe lună. Șeful de Serviciu, care nu a lucrat toată luna decembrie, a luat în mână 6290 lei. Și norma de hrană. (…) N-am văzut o amendă dată pentru mâncat de semințe, pentru coji, și se mănâncă foarte mult în parcuri. Îmi vin amenzi de la Poliția Locală din Severin, de la Poliția Locală din Timișoara, pentru orșoveni care merg prin orașele acelea și sunt amendați că ori consumă în parc alcool, ori mănâncă semințe pe acolo. Cert e că polițiștii locali din acele localități și-au făcut treaba. Eu n-am văzut un polițist local la Orșova să fi dat vreo amendă pentru așa ceva. Sunt foarte nemulțumit. Cu o cheltuială ca asta, cu o sumă așa mare de bani puteam să fac multe alte lucruri pentru comunitatea pe care o păstoresc. Banii ăștia nu și-i merită Poliția Locală”, spune Marius Stoica, primarul Orșovei.

Potrivit lui Stoica, 600.000 de lei se duc anual pe salarii, norma de hrană și uniformele polițiștilor locali: „O cheltuială cât se poate de enormă pentru o muncă de nimic”, spune edilul din Orșova.

Localnicii văd altfel lucrurile. Oamenii spun că polițiștii locali sunt activi pe stradă și nu găsesc niciun motiv pentru ca autoritățile să renunțe la ei. Cât despre salariile prea mari ale polițiștilor locali, unii dintre orșoveni arată cu degetul spre primărie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare