spot_img
luni, 2 februarie, 2026
-6.4 C
București

De ce vor ucrainienii să ne bage în război cu Rusia

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Evenimente ciudate și neliniștitoare, astăzi. Evenimente care ridică serios întrebarea dacă nu cumva prietenii și aliații noștri ucraineni forțează introducerea NATO în război cu Rusia pe mîna României.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a anunțat azi că drone rusești ar fi căzut și explodat tot azi pe teritoriul României în timpul unui atac asupra infrastructurii portuare ucrainene de pe fluviul Dunărea.
Aproape imediat, Ministerul Apărării de la București a infirmat informațiile. La fel a făcut-o și MAE, prin ministra Luminița Odobescu: nicio dronă rusească nu a afectat România.

Ar fi trebuit să fie case closed.
Dar nu e.

La scurtă vreme după dezmințirile oficiale și categorice ale României, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a ieșit la rampă anunțînd că Ucraina are dovezi fotografice clare care dovedesc că dronele rusești au lovit teritoriul României.
La rîndul său, purtătorul de cuvînt al ministerului, Oleg Nikolenko a scris, pe Facebook că „Potrivit serviciului de frontieră de stat al Ucrainei, aseară, în timpul unui atac masiv rusesc în apropierea portului Izmail, drone rusești au căzut și au explodat pe teritoriul României. Aceasta este încă o confirmare a faptului că teroarea Rusiei reprezintă o amenințare uriașă nu numai pentru securitatea Ucrainei, ci și pentru securitatea țărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”.

Ucraina pretinde, România dezminte, Ucraina nu se lasă.
Avem de a face în primul rînd cu o atitudine cel puțin bizară și neelegantă a Ucrainei față de România, scoasă, efectiv, de mincinoasă la nivel oficial. La urma-urmei, e treaba unei țări să-și gestioneze problemele cu terți.
De ce insistă Ucraina cu atacurile rusești asupra României?
O explicație terifiantă ar fi pentru că România e în NATO. Iar atacurile rusești, voite sau nu, contra unui membru NATO ar trebui, în principiu, să ducă la activarea articolului 5 și la intrarea NATO în conflict direct cu Rusia. O explicație susținută de însuși mesajul pe Facebook al lui Nikolenko.
Dorește, oare, Ucraina, să acopere eșecul așa-zisei contraofensive prin declanșarea unui al treilea război mondial? 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ministrul German al Apărării: Nu poți să te pârțești vesel cu un fund trist

    Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a cerut Europei...

    Iranul publică lista preliminară cu numele celor uciși în timpul protestelor

    La ordinul său, biroul președintelui iranian a publicat o listă preliminară...

    Alianța strategică privind mineralele critice. ROMÂNIA NU EXISTĂ

    Reprezentanții a aproximativ 20 de țări, inclusiv țările G7,...

    Ce audiențe a făcut „Melania” și ce bani s-au încasat

    Documentarul despre Prima Doamnă a SUA, „Melania”, a încasat...

    Analiza influentului grup rus Valdai despre Europa: CE-I DE FĂCUT?

    O analiză a lui Ivan TIMOFEEV, director de program al...

    Europa renunță la agenda verde și caută resurse

    Țările europene și-au reluat căutarea propriilor rezerve de petrol...

    Articole relationate

    Categorii populare