Copiii şi tinerii din afara graniţelor Ungariei care studiază în şcoli cu predare în limba maghiară, primesc din toamnă un ajutor financiar majorat din partea guvernului de la Budapesta

Luni începe transferul sumelor majorate, în cuantum de 100 000 de forinţi, pe care părinţii copiilor maghiari, respectiv tinerii maghiari din afara graniţelor Ungariei care merg la şcoli cu predare în limba maghiară le primesc din partea Guvernului Ungariei, ca formă de sprijin dedicat celor care studiază în limba maghiară în statele vecine cu Ungaria, a transmis Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale, pentru MTI.

Scopul acestui sprijin este de a încuraja părinţii să aleagă şcolile cu predare în limba maghiară şi de a consolida învăţământul în limba maghiară în afara graniţelor Ungariei.

În comunicatul Secretariatului de Stat se aminteşte că decizia de a introduce acest program de sprijin a fost luată în timpul primului Guvern Orbán. Potrivit legislaţiei adoptate atunci, începând cu anul şcolar 2002/2003, acest sprijin este acordat tuturor elevilor şi studenţilor maghiari de peste graniţe care învaţă în limba maghiară în unităţile de învăţământ din ţările în care s-au născut şi care sunt vecine cu Ungaria.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare