COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
Cazul procurorului general Augustin Lazăr devine de-a dreptul tulburător. Dovezile incompatibilității sale totale cu postul pe care îl ocupă vin una după alta. Dar, în loc să conducă la scoaterea sa din peisaj, ceea ce ar fi închis, în mod firesc, scandalul, pare ele că mai degrabă întăresc determinarea susținătorilor procurorului general de a-l menține în post, indiferent de pagubele de imagine.
Care nu sunt deloc puține. Pentru că, întru sprijinirea lui Lazăr, au fost deja aruncate în luptă gurile de tun ale societății civile, de la Societatea Timișoara la însuși GDS, forul intelectual care a emanat, în decembrie 1989, celebrul ”Apel către lichele” adresat exact celor ca Augustin Lazăr. Ne amintim cum lichelelor comuniste li se cerea nimic altceva decît să se retragă, măcar o vreme, din prim-planul vieții publice. ”Renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele” se spunea acolo. Augustin Lazăr nici nu s-a retras – din contră, și-a continuat glorios cariera spre vîrf – nici nu și-a cerut iertare.
De aici o întrebare care frămîntă, probabil, toți observatorii scenei politice: de ce atîtea sacrificii pentru un personaj care nu s-a remarcat cu vreo performanță notabilă pe tărîmul justiției și poate fi lesne înlocuit cu altcineva, la urma-urmei? De ce atîta încrîncenare în păstrarea lui Lazăr, cu atîtea sacrificii?
În opinie noastră, două sunt motivele acestei disperări. Niciunul în legătură cu persoana lui Augustin Lazăr.
Primul e că a-l retrage pe procurorul general pe baza unor documente și mărturii privind rolul jucat în comunism ar crea un precedent extrem de periculos pentru sistem. Scenariul s-ar putea repeta oricînd, cu oricare alt om al sistemului, iar ”sacrificiile” repetate ar putea deveni periculoase, de-a dreptul, pentru că ar naște o criză de ”cadre” în timp.
Al doilea e cel puțin la fel de important și foarte ancorat în realitatea de moment. E vorba de campania electorală a președintelui Iohannis pentru un al doilea mandat. Klaus Iohannis, de acum e limpede, nu va putea veni în fața alegătorilor cu absolut nicio realizare concretă în actualul mandat. Nici nu a reușit, nici nu s-a întrebuințat prea mult. Niciun proiect de țară, nicio reformă în vreun domeniu, nicio viziune de viitor. Klaus Iohannis nu poate veni nici cu promisiuni concrete de viață mai bună, însă, pentru că guvernarea nu e în mîinile sale, deși în campanie promitea liberalilor două mandate consecutive la Palatul Victoria, cel puțin.
Ce-i rămîne, atunci, candidatului Klaus Iohannis și partidului său, PNL?
În principal, două teme mari și late: anticorupția și așa-zisa luptă pentru menținerea României pe coordonate euro-atlantice.
Cu prima temă are deja probleme mari, pentru că susținătorii anticorupției nu pot ierta decizia lui de a o revoca pe ”zeița” Laura Kovesi, deși în cazul Liei Vasilescu a arătat că se poate ține ferm pe poziții, chiar încălcînd normele legale și ale bunului simț. Chiar și convocarea referendumului pentru justiție e un efort disperat al președintelui de a-și mai reduce stricăciunile de imagine produse de cazul Kovesi. Dacă ar accepta și sacrificarea lui Lazăr, situația i s-ar complica exponențial.
A doua temă se plasează pe următoarea axă de gîndire deductivă: cine abate România de la drumul euro-atlantic o întoarce, automat, cu fața spre Rusia ori China, statele-fanion ale comunismului, iar PSD, oricum, e etichetat drept descendent al fostului PCR, deci PSD=Rusia/China=comunism. Ori, în aceste condiții, a-l sacrifica pe Lazăr în virtutea activității sale de procuror comunist ar însemna a admite oficial dezinteresul lui Iohannis & comp față de principiile morale anticomuniste, dezinteres care a permis ascensiunea acestuia, deși se știa bine ce hram poartă.
O gafă pe subiectul anticomunismului, deci, l-ar putea costa pe Iohannis unul dintre cele două mesaje de campanie care abia de i-au mai rămas, ceea ce ar contura o situație dezastruoasă pentru el. În fața alegătorilor, actualul președinte s-ar putea prezenta cu o pușcă fără gloanțe. Pentru ca asta să nu se întîmple, soluția e simplă: ”soldatul” Lazăr trebuie salvat cu orice preț. De aici, probabil, și ironia sorții: se încearcă disperat salvarea uneia dintre cele două teme majore cu riscul – poate neconștientizat încă – de a o îngropa pe cealaltă, altfel spus Augustin Lazăr, chiar slujitor al statului comunist fiind, s-ar fi remarcat, totuși, în bine, pe frontul anticorupție, spălîndu-se de eventuale păcate. Șanse mari, însă, ca într-un final să se aleagă praful de ambele teme.