COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a avut miercuri o întrevedere la nivel înalt, la Washington, cu președintele Comitetului pentru securitate internă și afaceri guvernamentale al Senatului SUA.
Întâlnirea a avut loc în contextul participării lui Teodor Meleșcanu la reuniunea ministerială a Coaliției globale anti-Daesh de la Washington. După cum aflăm dintr-un comunicat remis Agerpres, cei doi interlocutori au abordat situația de securitate din zona extinsă a Mării Negre și rolul consolidării cooperării pe linia schimbului de informații pentru contracararea riscurilor asimetrice. S-a mai discutat pe teme legate de configurația viitoare a UE, de refugiații din Siria și de includerea României în programul american Visa Waiver.
Foarte interesant, în cadrul discuțiilor nu s-a atins nici măcar en-passant subiectul anticorupției din România și, mai ales, nu s-a suflat o vorbă despre Laura Kovesi.
De ce ar fi fost de așteptat să se întîmple asta?
Simplu.
Pentru că președintele respectivului comitet e nimeni altul decît senatorul Ron Johnson, un partizan frenetic, cîndva, al DNA și al Laurei Kovesi.
El este, reamintim, cel care, la audierea în Senat a candidatului pentru postul de ambasador la București, Hans Klemm, i-a trasat acestuia drept sarcină majoră ocrotirea șefei DNA:
”Cînd am fost în România alături de senatorul Murphy am întâlnit-o pe acea femeie incredibil de curajoasă, Laura Kovesi, iar ca ambasador sper că vă veți asigura că va fi sprijinită de guvernul român”, a spus Ron Johnson.
În 2014, la o întrevedere cu Traian Băsescu, Johnson a discutat, de asemenea, pe larg despre tema anticorupției din România – deși se afla în țara noastră pentru alte subiecte – și despre rolul Laurei Kovesi, cu care, de asemenea, s-a întîlnit personal. La fel și anul trecut, cînd senatorul american s-a văzut la Washington cu Titus Corlățean și, iarăși, a marcat interesul său deosebit pentru activitatea DNA.
Acum, Johnson nu mai suflă o vorbuliță nici despre DNA, nici despre Kovesi, deși aceasta e la un pas de demitere în zilele următoare, în funcție de concluziile verificării făcute de ministerul Justiției.
Ar fi fost ocazia perfectă, deci, pentru marele susținător de peste ocean al Laurei Kovesi să-i dea o mînă de ajutor într-un moment cu adevărat dificil.
Nu a făcut-o.
De ce oare?
Să-și fi pierdut Kovesi susținătorii de peste Ocean?