Home Dezvaluiri Darius Vâlcov recunoaște mita de 1,5 milioane de euro UPDATE: Judecătorii au...

Darius Vâlcov recunoaște mita de 1,5 milioane de euro UPDATE: Judecătorii au respins a doua cerere de arestare a fostului ministru

0

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a recunoscut în fața procurorilor DNA că a luat mită de la societăți comerciale, în 2011 și 2012, transmite Digi 24. Mărturisirea vine în condițiile în care Darius Vâlcov aşteaptă două decizii din partea judecătorilor Curţii Supreme. El a cerut să fie eliberat din arest, dar şi procurorii şi-au luat măsuri de siguranţă. Au formulat o nouă cerere de arestare. Vâlcov a anunțat marți prin avocatul său că a demisionat din Senat.

UPDATE: Judecătorii au respins a doua cerere de arestare a lui Darius Vâlcov

Informația că Darius Vâlcov ar fi recunoscut mita apare în referatul procurorilor privind propunerea de arestare preventivă. În acest document se arată că fostul ministru a spus, în timpul audierilor, că a primit acești bani, începând cu 2011, în mai multe tranșe, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de un apropiat. Banii veneau de la omul de afaceri Teodor Berna.

„De asemenea, inculpatul a declarat că a primit suma de 1,5 milioane euro, începând cu anul 2011, prin intermediul inculpatului Prina Minel Florin, administrator public la Primăria Slatina, acesta stabilind și modalitatea de plată. Totodată, inculpatul susține că știa de la Prina Minel Florin, Ramba Andrei Ovidiu și Șușală Lucian Petruț că o parte din bani au fost remiși și prin intermediul firmei Plus Confort SRL”, se precizează în document.

În schimbul acelor bani, Darius Vâlcov urma să-și exercite influența pentru ca firma denunțătorului din acest dosar să câștige contracte din bani publici.

În rechizitoriu apar și alte informații, cum ar fi cea că fostul ministru și-a împrumutat mai mulți apropiați, printre care și familia deputatului Daniel Bărbulescu, cel care a vorbit la DNA despre seiful pe care Darius Vâlcov îl ținea la el. Fostul ministru le-ar fi împrumutat sume mari de bani, pe care spunea că le avea de la mai multe nunți și botezuri, pentru deschiderea unor societăți comerciale, din al căror profit urma să primească și el o parte.

În plus, Darius Vâlcov a formulat la DNA, pe 1 aprilie, un autodenunț în care preciza că în cursul anului 2012, după ce și-a dat demisia din funcția de primar, a discutat cu mai mulți apropiați, printre care și deputatul Daniel Ionuț Bărbulescu, despre înființarea unor firme și „dezvoltarea afacerilor în funcție de abilitățile fiecăruia”.

„În cadrul respectivelor discuții, inculpatul le-a spus că îi poate împrumuta cu bani pentru a-i folosi în dezvoltarea afacerilor, dar în timp dorește să îi fie returnați. Cu privire la proveniența banilor, inculpatul a precizat că aceștia proveneau de la cele trei nunți și un botez, dar și din banii cash pe care îi avea în casă”, se mai arată în referat.

Vâlcov a mai declarat și că persoanele cu care a discutat i-au propus ca o parte din profitul obținut să-i revină lui, iar el a acceptat. În plus, cu ocazia audierii în calitate de suspect, a recunoscut parțial anumite discuții pe care le-a avut cu apropiații săi, dar a susținut că a fost vorba doar de sfaturi prietenești pe care le-a dat în legătură cu înființarea și dezvoltarea unor afaceri.

„De asemenea, inculpatul nu a negat faptul că a remis sume de bani acestora, dar le-a justificat ca fiind împrumuturi, urmând ca banii să îi fie returnați de către aceștia pe măsură ce obțineau profit, iar la un moment dat să primească o cotă parte din afaceri. Totodată, inculpatul a recunoscut acuzațiile care i-au fost aduse, în sensul că ‘societățile pe care eu le-am împrumut și la care urma să fiu beneficiar al unei cote părți din profit, au desfășurat activități comerciale, calitate în care eu eram incompatibil conform statului pe care îl aveam'”, se precizează în referatul DNA.

Procurorii au apreciat că se impune luarea măsurii arestării preventive față de Darius Vâlcov, chiar dacă acesta a formulat și un autodenunț, deoarece faptele care i se impută prezintă un grad ridicat de pericol social.

„Fapta săvârșită de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, în afara gravității inerente ce derivă și din mecanismul de înființare și coordonare a respectivelor firme, inițiat și desfășurat prin intermediul mai multor reprezentanți de fapt sau a administratorilor acestora în scopul disimulării adevăratului patron, prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere funcțiile ocupate de inculpat, ceea ce denotă perseverența infracțională, scopul urmărit fiind acela de a ascunde urmele faptei săvârșite și asigurarea folosului infracțiunii. Chiar dacă inculpatul s-a autodenunțat anterior pentru această nouă infracțiune, concurentă cu infracțiunea de trafic de influență pentru care în prezent este arestat preventiv, iar cu prilejul audierii a făcut o recunoaștere calificată și complexă a faptelor săvârșite, considerăm că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică”, susțin procurorii DNA.

 

Ad

Exit mobile version