Darius Vâlcov, acuzat oficial de DNA de trafic de influență

COMUNICATUL DNA:

VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, primar al municipiului Slatina, la data faptei, în prezent Ministru al Finanțelor Publice, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe suspectul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”.
În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava”, „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina” și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt”.
Cu ocazia derulării procedurilor de licitație membrii comisiei au procedat, la îndemnul suspectului Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.
Administratorul societății și suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.
Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.
Începând cu jumătatea anului 2012, datorită unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius.
În acest context, suspectul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu o persoană cu funcție de conducere din cadrul Primăriei, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Transferul sumelor a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul unor persoane față de care se desfășoară acte de urmărire penală, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare