Daniel Dăianu avertizează despre intrarea României în zona euro: Să nu avem necazuri mari

România mai are de parcurs o cale lungă pentru a avea o masă critică de convergență reală și structurală care să îndreptățească un demers de intrare în zona euro, a declarat, vineri, Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR).

„Este o cale lungă până să putem spune că avem o masă critică de convergență reală și structurală care să îndreptățească un demers de intrare în zona euro, fiind cu sufletul împăcat că acest pas nu va conduce ulterior la necazuri mari. Diferențele de dezvoltare contează. Este necesară o masă critică de convergență reală, structurală și instituțională”, a spus Daniel Dăianu, la prezentarea studiului „România și aderarea la Zona Euro”.

Potrivit studiului, dacă România și-ar păstra ritmul mediu de creștere înregistrat în perioada 2000-2015, atunci ar reuși să ajungă din urma media Zonei Euro (ZE) în 27 ani, în vreme ce 75% din media Zonei Euro s-ar putea atinge în 13 ani (diferențialul ratei de creștere anuale față de ZE fiind de 2,5 puncte procentuale). Dacă România ar crește economic în medie cu 5% pe an (în mod sustenabil), atunci ar putea ajunge din urmă media ZE în 18 ani, iar nivelul de 75% din media ZE l-ar putea atinge în 9 ani, adică în 2024.

„În țările cu venituri per capita mai mici, moneda unică a indus dezechilibre ce cu greu se pot corecta. Și a fost stimulată supraîndatorarea. (…) Nu este clar dacă, fiind copleșite de intrări de capital, vor putea să ia măsuri macroprudențiale eficace”, a spus Daniel Dăianu.

Conform studiului, sunt două pre-condiții fundamentale pentru aderarea la Zona Euro, respectiv realizarea unei mase critice de convergență reală ex ante (înainte de aderare) și îndeplinirea unor condiții de ordin structural, dar și reformarea mecanismelor și a aranjamentelor de politici ale Zonei Euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare