Home Analize Dandana, încă o dandana, închide un Muzeu-simbol: Băi, Virgil Popescu, nu ți-e...

Dandana, încă o dandana, închide un Muzeu-simbol: Băi, Virgil Popescu, nu ți-e rușine?! Majoritatea exponatelor Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida sunt unice în lume, unele din secolul al XV-lea. Acolo sunt și machete ale avioanelor lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, și primul automobil aerodinamic, conceput de un inginer român

0

Ia stați puțin, că nu merge doar cu pisici și flori și stări zen!Citesc pe Facebook că Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida, din Parcul Carol, se închide în câteva săptămâni. Că a aparținut Ministerului Energiei, care l-a ”pasat” la Electrica și că ăștia, sărăcuții de ei, nu mai au bani să-l întrețină și au dat toți oamenii afară. Au mai rămas doi, care trebuie să aibă grijă de un muzeu unic în țară, iar în câteva săptămâni, îl închid, că nu-i mai pot plăti nici pe ăștia doi.Băi, Virgil Popescu, nu ți-e rușine?!Băi, PNL, nu vă e, mă, rușine?, scrie jurnalista Narcisa Iorga pe Facebook.

CE MAI AFIRMĂ NARCISA IORGA:

Mai știți, mă, și altceva decât să vă ghiftuiți? Să vă numiți toți proștii în funcții bine plătite la stat, cam cât i-ar fi necesar și Muzeului Tehnic să supraviețuiască? Să vă aranjați neamurile și amantele cât pentru trei generații?

Băi, Virgil Popescu, care ești din Turnu Severin, ce zici? Piciorul Podului lui Traian e, mă, profitabil? Scoate, mă, profit, cam cât o benzinărie de-ale familiei tale? Ia desființează-l, mă, și p-ăla, că poate încurcă apele Dunării.

Băi, Virgil Popescu, ai vizitat, mă, vreodată Muzeul Tehnic? Știi, mă, că are peste 100 de ani și a fost înființat prin donațiile lui Leonida către stat, care nu era interesat să ia ceva de la stat, cât mai mult, ca tine, fără să dai nicio mărgică în schimb?

Majoritatea exponatelor Muzeului Tehnic Dimitrie Leonida sunt unice în lume, unele din secolul al XV-lea. Acolo sunt și machete ale avioanelor lui Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă, și primul automobil aerodinamic, conceput de un inginer român. Și pe ăsta, ținut de PNL în funcții care-i depășesc cu mult intelectul, nu-l doare nici în cot de nimic: nici de noi, nici de țară, nici de istorie.

Virgil Popescu e plin de certificate de absolvire și de diplome. Are și de la Colegiul Național de Apărare (2006), și de la Academia SRI (2008), astea două cocoțându-l în fruntea statului, de unde nu s-a mai dat jos, începând cu anul 2007: ba secretar de stat în Ministerul Economiei, ba ministru, ba deputat. Realizări? Zero. Spuneți dvs. dacă știți că a rămas ceva în urma lui, în 15 ani de când e în funcții publice. Ceva, o idee, orice! Nimic! Dar e indispensabil pentru orice guvern din care face parte PNL… Oameni cu experiență, cu rezultate, cu minte, nu cu certificate peste certificate eliberate de securiști, n-au loc de ăsta, proțăpit mereu în Ministerul Economiei, prin ordin pe unitate.

De Muzeul Tehnic, nu-i interesează pe niciunul: nici pe intelligentul de Virgil Popescu, nici pe habarnistul de Nicușor Dan, nici pe culturalul Romașcan, să salveze un muzeu valoros. Păi, probabil, dacă nu le ”iese nimic la faza asta”, de ce să se preocupe? Nu mai bine se fac că plouă?! Să vă fie rușine, mă! #BinePa

Ad

Exit mobile version