Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seara, că decizia pe care o va lua preşedintele Klaus Iohannis cu privire la procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, este una care trebuie să se încadreze din punct de vedere juridic şi să respecte Constituţia, punctând faptul că raportul ministrului Justiţiei este unul detaliat şi argumentat.
Fiind întrebată dacă faţă de cele afirmate privind respectarea Constituţiei, şeful statului trebuie, prin urmare, să accepte propunerea ministrului Tudorel Toader de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi, premierul a spus: „Nu-mi permit să-i dau sfaturi domnului preşedinte Klaus Iohannis, nici nu-mi doresc acest lucru pentru că întotdeauna am spus că nu trebuie, nimeni, să interfereze cu justiţia, cu atât mai puţin prim-ministrul”.
„Cred că domnul Klaus Iohannis trebuie să citească cu foarte multă atenţie acest raport, toate privirile, acum, sunt îndreptate către domnia sa, şi că în urma citirii acestui raport trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea în România este sfântă şi trebuie respectată de toată lumea „, a declarat Dăncilă.
„Legea trebuie avută în prim-plan şi trebuie respectată de toată lumea. Eu consider că atunci când vorbim de lege nu contează că te adresezi unui om de rând, că te adresezi unui om important în stat. Ea trebuie să aibă egală măsură de aplicare pentru toţi. De asemenea, nu cred că este normal să identificăm o persoană cu o instituţie. O persoană nu reprezintă o instituţie, indiferent de persoana respectivă. Şi cred că acum, ce este important, nu este numai ce spune o persoană sau alta, cu o funcţie mai mare sau mai mică în stat, important este să nu zdruncinăm încrederea în justiţie”, a mai declarat Viorica Dăncilă.