Home Dezvaluiri Dan Puric, turnător la Securitate de la 17 ani

Dan Puric, turnător la Securitate de la 17 ani

0

Potrivit adeverinţei emise de CNSAS în 2012, Dan Puric a fost recrutat de Securitate în martie 1976, pe vremea când avea doar 17 ani „în scopul supravegherii informative a elevilor din cadrul Liceului de arte plastice N.Tonitza” adică să-și toarne colegii de liceu. Puric a semnat angajamentul şi a primit numele de cod „Cristian”, scrie curentul.info.

clipboard03_25

„În ziua de 9 martie a.c. a fost contactat în vederea cunoaşterii personale numitul Puric Dan, elev în anul II la Liceul de arte plastice „N.Tonitza”. Din discuţiile purtate cu această ocazie a rezultat că este un tânăr sociabil, modest, comunicativ. A lăsat impresia unei persoane serioase, inteligente, cu o bogată cultură generală. Analizând activitatea şcolară, relaţiile cu colegii, a rezultat că este un nemulţumit de atitudinea delăsătoare a unora care învaţă slab, chiulesc de la ore, au alte preocupări. Se află în relaţii apropiate cu majoritatea colegilor cu care participă la diverse activităţi. Din cele discutate a rezultat că sus-numitul dispune de posibilităţi şi calităţi informative necesare într-o viitoare muncă informativă”, se scrie în dosarul de Securitate al lui Puric.

CITIŢI ŞI:Dan Puric pe lista oficială a agenţilor ruşi în România/ CEI 25 DE AGENŢI AI MOSCOVEI

Pe 15 martie 1976,  un raport întocmit de Securitate descrie cum s-a realizat recrutarea lui Puric:

„Pentru realizarea supravegherii informative în rândul elevilor din anul II la Liceul de arte plastice N.Tonitza au fost luaţi în studiu mai mulţi elevi pentru care şi numirul Puric Dan. Recrutarea va fi efectuată într-un birou la Şcoala de muzică şi arte plastice nr.3 care asigură condiţii de conspirativitate. Întâlnirea şi locul recrutării vor fi stabilite telefonic, înţelegându-ne în acest sens la contactarea anterioară. În procesul recrutării se vor purta discuţii legate de procesul de învăţământ, munca patriotică, pregătirea elevilor pentru apărarea patriei. În funcţie de aspectele pe care le va sesiza candidatul, vom orienta discuţiile spre modul de prevenire a unor infracţiuni, rolul organelor de securitate în acest sens, sprijinul pe care îl acordă oamenii cinstiţi acestor organe. Dacă se va situa pe o poziţie favorabilă îi vom propune colaborarea cu organele noastre şi va fi instruit asupra problemelor ce trebuie să le aibă în intenţie. În cazul în care candidatul nu se pretează la recrutare ne vom retrage sub pretextul că am vrut să ne cunoaştem o serie de aspecte legate de procesul de învăţământ. Faţă de cele de mai sus, propunem a se aproba recrutarea în calitate dec colaborator a numitului Puric Dan”.

„Conform aprobării conducerii serviciului, numitul Puric Dan a fost contactat în vederea recrutării în calitate de colaborator al organelor noastre.  Discuţiile purtate în procesul recrutării au urmărit planul stabilit în raportul cu propuneri de recrutare, cel contactat a avut o atitudine favorabilă scopului urmărit. Convingându-ne că este pretabil la recrutare, i s-a făcut propunerea de a sprijini organele de securitate, lucru cu care a fost deplin de acord. În această situaţie i s-a luat angajament scris şi notă de relaţii trecându-se apoi la instruirea lui cu sarcini privind supravegherea informativă, precum şi modul de comportare în viitor, atât în societate, cât şi în familie… De comun acord s-a stabilit numele conspirativ „Cristian”. Faţă de cele mai sus, propunem a se aproba înregistrarea numitului Puric Dan în calitate de colaborator al organelor de Securitate.”

Printr-o notă din 20 martie 1976, Puric primea şi o parolă cu care era contactat de ofițerii de Securitate: „Prietenul tău Cristian îţi transmite salutări şi te roagă să-l ajuţi cu problema unor schiţe”.

„În cursul anului 1977 a cules informaţii referitoare la starea de spirit din rândul elevilor, precum şi despre anumiţi elevi care întreţin relaţii cu cetăţenii străini ori vizitează bibliotecile ambasadelor străine concretizate în două note informative”.

Ad

Exit mobile version