spot_img
vineri, 16 ianuarie, 2026
-2.7 C
București

Dan Motreanu îi cere capul lui Cîțu: Nu mai ai nicio autoritate morală, niciun ascendent asupra liberalilor care au votat la Congres. Este absolut imoral și neprincipial

Votul cerut astăzi de Florin Cîțu în Biroul Politic Național pentru un guvern în alianță cu PSD este total nereprezentativ, în special din perspectiva eticii politice, dacă se mai ține cont de asta în România. Niciunde în lumea aceasta NU îți poti încalca atât de repede și într-un mod atât de profund tot ceea ce ai susținut și promis pentru a te alege președinte de partid. Nu este permis! Nu poti castiga Congresul cu un program și un mesaj puternic împotriva PSD, nu îți poți construi cariera politică doar pe acest discurs, expus într-un mod aproape „isteric” în timpul Congresului și apoi, după nici două luni de zile, să propui tot TU să se facă Guvern cu PSD și să duci negocieri nu doar pentru guvern de criză cu măsuri imediate, de criză, ci să ai negocieri pe teme care ne despart ideologic precum fiscalitatea, justiția sau viziuni constituționale, a scris pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu, liderul celei mai perforemante filiale liberale, PNL Giurgiu.

Este absolut imoral și neprincipial, și chiar dacă pentru moment pare singura soluție pentru un Guvern stabil, ca “lider” politic al PNL nu mai ai nicio autoritate morală, niciun ascendent asupra liberalilor care au votat la Congres, pentru că probabil mulți te-au votat chiar pentru că te-ai prezentat anti-PSD în fața lor, și, din acest motiv, se impune un gest de onoare, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Mossad la Miami pentru Iran

    Directorul agenției de informații israeliene Mossad, David Barnea, a...

    Șeful CIA la Caracas

    Directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, John...

    Spiegel: De ce vroiau naziștii Groenlanda

    În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, regimul nazist...

    Americanii vor să exploateze cu rușii resursele din Arctica

    Cooperarea economică dintre Rusia și Statele Unite, în urma...

    Sorin Iliesiu cere canonizarea lui Eminescu

    Apel pentru canonizarea lui Eminescu c ă t r e Sfântul Sinod al...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Dvs, Domnule Prim Ministru, urâţi visceral poporul român

    de Adriana Stoicescu, judecător Domnule Prim Ministru, Pentru că nu mai...

    Articole relationate

    Categorii populare