Dan Motreanu: 1.467 de tineri din România primesc câte un permis gratuit pentru a călători în Europa

1.467 de tineri din România primesc câte un permis gratuit pentru a călători în Europa.Prin programul DiscoverEU, 35.324 de tineri europeni cu vârsta de 18 ani vor primi câte un permis de călătorie.Beneficiarii permiselor vor călători, singuri sau într-un grup de până la cinci persoane, în perioada 15 iunie 2023 și 30 septembrie 2024. Deplasările se vor efectua cu trenul, excepție făcând doar cei care locuiesc pe insule sau în zone îndepărtate, anunță pe Facebook europarlamentarul PNL Dan Motreanu.

DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene prin care cetățenii UE care au peste 18 ani au oportunitatea de a călători de-a lungul Europei. DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+.La apelul din luna martie 2023, s-au înscris 145.657 de participanți care îndeplinesc următoarele condiții:« s-au născut între 1 iulie 2004 (inclusiv) și 30 iunie 2005 (inclusiv);« sunt cetățeni sau rezidenți legali ai unui stat membru al Uniunii Europene sau ai uneia dintre țările asociate la programul Erasmus+, mai spune Motreanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare