Dan Mihalache a încălcat legile din România și UK

Atmosferă destinsă, în această dimineață, la prima întâlnire cu presa a noului ambasador al României în Marea Britanie, Dan Mihalache. În mijlocul discuțiilor care se purtau într-una dintre sălile Institutului Cultural Român, Mihalache a întrebat senin: „Mai filmați? Că vreau să îmi aprind o țigară!”. Nonșalant, a început să fumeze și i-a invitat pe ziariștii fumători să facă la fel: „Puteți să fumați și voi!” Câțiva chiar i-au urmat exemplul și și-au aprins, la rândul lor, țigările, scriu jurnaliștii de la Ziarul Românesc din Londra.

Cum ședința se ținea la ICR, spațiu public, dar și loc de muncă, unde atât legislația română, cât și cea britanică, interzic fumatul, ar fi fost normal, credem noi, ca această atitudine „nonconformistă” a ambasadorului să fie sancționată măcar de angajații instituției. În loc să facă asta, directorul ICR Londra, Dorian Branea, a pus la dispoziția clubului fumătorilor câteva scrumiere.Nu a contat că în încăpere erau și nefumători, cum nu a contat faptul că se încălca legea, mai spune ziarul din Londra.

Potrivit normelor diplomatice, clădirile ambasadelor sunt supuse legislației statelor gazdă. „Imobilul misiunii diplomatice se află, totuşi, sub jurisdicţia legislativă a statului acreditar; i se aplică legea locului (lex rei sitae), adică legea care reglementează contractul de închiriere, ca şi tranzacţiile comerciale perfectate asupra sediului misiunii, inclusiv toate taxele referitoare la asemenea tranzacţii”, se arată pe juspedia.ro.

Legislația britanică interzice fumatul în locurile publice și la locul de muncă. Potrivit Health Act 2006, fumatul în locurile publice este considerat contravenție și este sancționat cu amendă.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Articole relationate

    Categorii populare