Daea: Preţurile sunt preţuri din respect pentru muncă

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat sâmbătă, la Slatina, după vizitarea standurilor cu legume, fructe şi preparate tradiţionale de la Zilele Recoltei, că preţurile reflectă respectul pentru muncă, punctând că produsele sunt de calitate.

„Preţurile sunt preţuri din respect pentru muncă (…) pentru că, dacă daţi mâna cu aceşti agricultori, puteţi să constataţi în palmele lor că sunt numai bătături. Bătătura nu vine din altceva decât din muncă, pur şi simplu, care este de dimineaţă până seara şi până noaptea. Este un preţ al respectului faţă de muncă. (…) Când am plecat afară, am luat preţurile din alte zone ale Europei, nu se compară ca preţ, sunt mult mai scumpe şi de o calitate mai puţin recunoscută în comparaţie cu produsele noastre. Noi avem produse de calitate”, a spus Petre Daea.

Preţurile legumelor şi fructelor de la fermele din judeţ comercializate la Zilele Recoltei sunt similare celor practicate în pieţele din oraş.

Ministrul Agriculturii a susţinut că pentru fermieri anul acesta a fost unul greu, dar a fost depăşit cu bine şi a punctat că Ziua Produselor Agroalimentare Româneşti este un prilej pentru ca producătorii să întâlnească consumatorii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a folosit pentru atacarea Qatar Energy rachete sofisticate care evită sistemul Patriot

    În atacurile asupra instalațiilor de producție ale Qatar Energy...

    Iranul susține că are arme surpriză

    Iranul a trecut de la o strategie defensivă la...

    Războiul cu Iranul a paralizat piața americană de petrol și gaze

    Războiul SUA cu Iranul a dus la oprirea tranzacțiilor...

    Rusia: Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul conducerii sale

    Acțiunea militară împotriva Iranului unește populația țării în jurul...

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    Articole relationate

    Categorii populare