CUTREMUR POLITIC ÎN AUSTRIA: Partidul considerat de extremă dreaptă care deține ministerele de Interne, Apărare și Externe legat de ucigașul din Christchurch

Partidul Libertăţii din Austria (FPOe, extrema dreaptă) se află sub presiunea partenerului său de coaliţie, Partidul Popular (OeVP, conservator), referitor la informaţiile privind legăturile FPOe cu Mişcarea Identitară, care a primit o donaţie de la presupusul autor al atentatelor de luna trecută din oraşul neozeelandez Christchurch, relatează luni agenţia DPA citată de Agerpres.

FPOe deține Ministerul de Interne, Apărarea și externele.

”Aştept ca FPOe să aibă o poziţie clară şi să taie orice legături existente” cu Mişcarea Identitară (antiimigraţie), a declarat cancelarul Sebastian Kurz (conservator), în cotidianul Oberoesterreichische Nachrichten.

”Extremiştii de dreapta nu sunt mai buni decât extremiştii islamişti”, a adăugat Kurz.

Săptămâna trecută, poliţia austriacă a demarat o anchetă pentru terorism în cazul liderului Mişcării Identitare, Martin Sellner, în legătură cu o donaţie financiară pe care organizaţia sa de extrema dreaptă a primit-o de la autorul atacurilor împotriva a două moschei din Noua Zeelandă, soldate cu 50 de morţi. Nici o legătură dincolo de această donaţie nu a fost găsită până în prezent.

Între timp, media şi partidele de opoziţie au subliniat din nou legăturile dintre Mişcarea Identitară şi FPOe în ultimele zile.

Politicieni ai FPOe şi militanţi ai Mişcării au fost văzuţi participând la aceleaşi evenimente. Liderul FPOe, Heinz-Christian Strache, şi colegi de partid au dat share la postări pe media sociale ale Mişcării Identitare în trecut.

Kurz, care evită de obicei să-l critice în public pe partenerul său de guvernare, a făcut declaraţiile respective ca reacţie la o relatare potrivit căreia un club studenţesc care are legături cu FPOe împarte o vilă în oraşul Linz cu filiala locală a Mişcării Identitare. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare