Home Actualitate Curtea Europeană de Justiție călărește România

Curtea Europeană de Justiție călărește România

0

de Silvia Uscov, avocat

Astăzi au fost publicate Concluziile Avocatului General al CJUE, dl Anthony Collins, prin care concluzionează că, dacă CCR declară CONSTITUȚIONALE (!) anumite prevederi din legi interne, atunci ele pot fi înlăturate de către judecătorul de la instanța de drept comun în măsura în care contravin dreptului UE, iar acel judecător nu va putea fi sancționat disciplinar pentru ignorarea deciziei CCR.El spune astfel: „Principiul independenței judecătorilor, consacrat la articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 2 TUE și cu articolul 47 din cartă, se opune unei dispoziții sau unei practici din dreptul național, potrivit căreia instanțele naționale ale unui stat membru nu au competența de a examina conformitatea cu dreptul Uniunii a unei dispoziții de drept național care a fost constatată ca fiind constituțională printr‑o decizie a Curții Constituționale a respectivului stat membru. A fortiori, același principiu se opune declanșării unei proceduri disciplinare și aplicării de sancțiuni disciplinare în privința unui judecător ca urmare a unei astfel de examinări.”

Deciziile CCR sunt obligatorii atât în ceea ce privește soluția, cât și considerentele acestora:a) dacă se constată neconstituționalitatea, atunci efectele sunt erga omnes și situația e tranșată definitivb) dacă se constată constituționalitatea, atunci efectele sunt pentru părțile care au invocat-o și poate fi reiterată de către alte părți și pentru alte motiveÎn cauza CJUE ne aflăm în situația de la pct. b), adică de respingere a excepției de neconstituționalitate. În acest caz, nu se pot ignora considerentele din Decizia CCR 390/2021, chiar dacă au fost respinse ca neîntemeiate, pe de o parte, și ca inadmisibile, pe de altă parte, excepțiile invocate de Asociația Forumul Judecătorilor din România și de Asociația Mișcarea privind apărarea statutului procurorilor.Având în vedere că și judecătorii sunt obligați să respecte supremația Constituției României (art. 1 alin. 5 Constituție), iar CCR este garantul supremației Constituției, calea de urmat în acest caz este de a se invoca din nou excepția de neconstituționalitate de către alte părți și pentru alte motive astfel încât să i se dea ocazia CCR-ului să se pronunțe asupra chestiunii, luând în considerare atât jurisprudența sa anterioară, cât și jurisprudența CJUE pronunțată între timp în interpretarea tratatelor UE.

Bineînțeles că judecătorul național este primul judecător european, dar el trebuie să acționeze cu precauție în acest ring deschis de CCR vs. CJUE tocmai pentru că el este cel care mai întâi s-a adresat CCR. Odată ce el s-a adresat CCR și această curte s-a pronunțat în chestiunea litigioasă, el nu mai poate ignora considerentele acelei decizii, hotărând să aplice prioritar dreptul UE, ci trebuie să se întoarcă din nou la CCR și să îi dea posibilitatea de a se pronunța în lumina noilor realități jurisprudențiale. Adică el nu poate să ignore CCR odată ce s-a pronunțat, dar poate să nu sesizeze CCR, ci să aplice prioritar dreptul UE într-o speță.

Spune Avocatul General al CJUE în par. 65: „am remarca faptul că cele statuate de Curtea Constituțională în Decizia nr. 390/2021 sunt de natură să suscite îndoieli serioase cu privire la respectarea de către această instanță a principiilor esențiale ale dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte în Hotărârea Asociația Forumul Judecătorilor din România. Mai mult, Curtea Constituțională nu a sesizat Curtea de Justiție cu o cerere de decizie preliminară, în temeiul articolului 267 al treilea paragraf TFUE, pentru a preveni riscul unei interpretări eronate a dreptului Uniunii.

”Principiile esențiale sunt statuate în art. 2 TUE: demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept, drepturile omului, inclusiv drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.Democrația presupune ea însăși că fiecare stat își va respecta Constituția națională, pe lângă angajamentele derivate din tratatele internaționale, așa cum și celelalte state îi vor respecta Constituția ca expresie a suveranității acelui stat.

Prin urmare, mai degrabă CJUE nu respectă principiile esențiale ale dreptului Uniunii, nu CCR, din punctul meu de vedere. După cum am mai analizat și cu alte ocazii, atât prin Decizia CCR 148/2003 (cea din pre-aderare), cât și prin Decizia CCR 80/2014, România și-a exprimat măsura angajamentelor față de UE și ea nu a presupus niciodată o astfel de cooperare neloială prin care tratatele UE să fie peste Constituția României.

Singurele tratate “peste” Constituția României sunt cele care vizează drepturile omului, unde se aplică standardul mai înalt, fie că el este cel din Constituție sau cel din tratat (a se vedea art. 20 alin. 2 Constituție). Dacă UE ar fi considerat că nu este compatibilă Constituția noastră cu „supremația dreptului UE”, atunci trebuia să afirme acest lucru în pre-aderare, când s-a revizuit Constituția, nu în 2021, respectiv 2022, când dorește să își extindă în mod nepermis competențele.Practic, chestiunea litigioasă din cauză vizează însăși existența SIIJ, iar deciziile CJUE se fundamentează pe ideea eronată că MCV mai este aplicabil în România la acest moment. Ca să înțelegem odată pentru totdeauna: MCV este caduc, NU mai este aplicabil în România în acest moment.

Ce voia Avocatul General al CJUE să întrebe CCR pe CJUE? Aplicabilitatea unui act caduc?Acest instrument a avut o dimensiune juridică atâta timp cât el a fost conectat la mecanismul clauzei de salvgardare, care se putea activa numai în termenul de 3 ani post-aderare, iar sancțiunile puteau să dăinuie până în zilele noastre. Dar acea clauză de salvgardare nu a fost activată, România nu a fost sancționată, astfel încât a expirat MCV, a devenit caduc. După acea dată el a devenit un simplu acord politic, să îi spunem, prin care a angrenat justiția în lupte politice între putere și opoziție, de care e posibil ca cei de la Bruxelles nici să nu își dea seama. În orice caz, acest acord nu este valid din punct de vedere juridic, iar fundamentarea oricărei decizii pe seama MCV este o greșeală.

Prin urmare, chiar și dacă judecătorul național, prin absurd, ar ignora o decizie CCR, el nu va putea să susțină că SIIJ este desființat prin efectul propriei hotărâri bazându-se în vreun fel pe MCV sau pe vreo decizie care susține aplicabilitatea MCV. În interviurile pentru promovarea la ICCJ din 11.01.2022, au existat doar doi judecători de la Secția Penală (din totalul de 6 judecători) care au fost întrebați despre conflictul CCR-CJUE, respectiv dl judecător Udroiu (Curtea de Apel Cluj) și dna judecător Tarcă (Curtea de Apel Oradea).

Ca o coincidență, ei au fost și singurii care nu au fost admiși pentru promovarea la ICCJ. Pe scurt, au susținut că, în acest context, ar trebui aplicată decizia CCR, iar nu ignorată (interviurile sunt publicate pe site-ul CSM), raportându-se și la jurisprudența recentă a ICCJ.

În încheiere, a nu se înțelege că SIIJ în forma actuală este funcțional (nu din considerente legislative, după parerea mea, cât mai ales de fricțiuni interne), dar nici revenirea la forma anterioară a SCCJ (adică atunci când „secția specială” era în cadrul DNA), fără alte modificări ce să constituie garanții pentru judecători, nu este o soluție (CJUE nu s-a pronunțat în sensul că SIIJ nu este conform dreptului UE, neavând nici competența să facă asta, ci a punctat niște standarde). Înainte de a mă pronunța pe subiect, aștept să văd propunerile legislative de modificare ale dlui MJ Predoiu, pentru că ele trebuie interpretate corelat atât pe desființarea SIIJ, cât și pe „legile justiției”.

Ad

Exit mobile version