Curtea de Justiţie a UE: Utilizarea datelor pasagerilor companiilor aeriene trebuie limitată

Datele pasagerilor companiilor aeriene care sunt înregistrate pentru a combate infracţiunile grave trebuie să ţină seama de drepturile fundamentale, iar utilizarea lor să fie limitată la ceea ce este strict necesar, a stabilit marţi Curtea de Justiţie a UE (CJUE), transmite Reuters.

„Curtea apreciază că respectarea drepturilor fundamentale impune o limitare la strictul necesar a competenţelor prevăzute de Directiva PNR. În lipsa unei ameninţări teroriste reale şi actuale sau previzibile căreia să îi facă faţă un stat membru, dreptul Uniunii se opune unei legislaţii naţionale care prevede transferul şi prelucrarea datelor din PNR în cazul zborurilor intra-UE, precum şi în cazul transporturilor efectuate cu alte mijloace în interiorul Uniunii”, au stabilit judecătorii de la CJUE – organul juridic suprem al Uniunii Europene.

Directiva PNR1 impune prelucrarea sistematică a unui număr important de date din PNR (Passenger Name Record) ale pasagerilor aerieni ale zborurilor extra-UE la intrarea şi la ieşirea din Uniune pentru combaterea infracţiunilor de terorism şi a infracţiunilor grave.

În plus, articolul 2 din această directivă prevede posibilitatea ca statele membre să o aplice şi în cazul zborurilor intra-UE. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare