Home Social Curtea de Conturi: Finanţarea TIFF şi Untold de Primăria Cluj este ILEGALĂ

Curtea de Conturi: Finanţarea TIFF şi Untold de Primăria Cluj este ILEGALĂ

0

Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat, marţi, alocarea a 1,4 milioane de lei pentru Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfăşura în perioada 2 – 11 iunie, deşi Camera de Conturi Cluj a considerat că finanţarea din 2015 a fost ilegală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat, marţi, cu majoritate de voturi în şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca municipalitatea alocă în fiecare an sume nerambursabile pentru sprijinirea unor ONG-uri, asociaţii şi fundaţii.

„În fiecare an, Primăria şi CL Cluj-Napoca sprijină ONG-uri, fundaţii, asociaţii prin acordarea de fonduri nerambursabile de la bugetul local. Se aprobă alocarea a 1,4 milioane de lei de la bugetul local pe 2017 pentru Asociaţia Festivalul de Film Transilvania în vederea realizării proiectului Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF)”, se arată în documentul citat.

Cea de-a 16 ediţie a TIFF se va desfăşura în perioada 2 – 11 iunie la Cluj-Napoca.

Potrivit raportului Camerei de Conturi Cluj pe anul 2015 publicat în luna februarie pe site-ul instituţiei, bugetul Primăriei Cluj-Napoca a fost prejudiciat cu peste 6 milioane de lei în anul 2015, fiind acordate nelegal finanţări nerambursabile unor asociaţii şi fundaţii, pentru organizarea unor festivaluri cum sunt Untold sau TIFF, în condiţiile în care acestea au realizat profit din vânzarea de bilete.

În document se mai arată că Primăria Cluj-Napoca a făcut plăţi nelegale şi către Festivalul Colours of Cluj, Transilvania Music Event, Timaf sau pentru Festivalul Internaţional de Stand Up Comedy.

”Au fost acordate nelegal finanţări nerambursabile unor asociaţii şi fundaţii, în condiţiile în care acestea au desfăşurat şi realizat activităţi care au generat profit, fiind cauzat un prejudiciu bugetului municipiului Cluj-Napoca, în sumă de 6.028.000 lei. Federaţiei SHARE Cluj-Napoca i-a fost acordată nelegal suma de 3.402.000 lei, în vederea realizării proiectelor Rezervarea artiştilor internaţionali pentru programul 2015 şi Tineret@Cluj-Napoca 2015, ponderea activităţilor desfăşurate constând în organizarea de festivaluri şi concerte, precum Festivalul Untold. Au fost efectuate plăţi nelegale şi către Asociaţia Film şi Cultură Urbană pentru Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) şi Colours of Cluj Festival, plăţi nelegale în sumă de 1.023.000 lei, Consorţiul Studenţilor din România, suma de 214.000 lei, pentru Transilvania Music Event şi Festivalul Internaţional de Stand Up Comedy, Asociaţia Student Plus –TiMAF –Transylvania Internaţional Music and Arts Festival, suma de 180.000 lei, Fundaţia Armonia, pentru proiectul Berăria Culturală & Show Factory, suma de 120.000 lei”, se arată în raportul Camerei de Conturi Cluj pe anul 2015.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu, a declarat, coresponentului MEDIAFAX, la momentul publicării raportului, că acesta a fost contestat în instanţă.

Înfăţişarea din acest proces va avea loc în 13 aprilie 2017.

Ad

Exit mobile version