Spațiile aferente imobilelor deținute de statul român în străinătate pentru personalul diplomatic nu sunt gestionate cu „economicitate, eficiență și eficacitate”, întrucât nu există „o corelare a suprafețelor libere aflate în imobilele proprietatea statului cu necesarul real de spații de închiriat”, se arată într-un raport al Curții de Conturi referitor la Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Potrivit sursei citate, sunt închiriate imobile cu suprafețe ce exced numărului de persoane aferent familiilor membrilor misiunilor diplomatice.
Ambasadele României la Helsinki, Praga, Stockholm, Paris, Varşovia, Mexico şi Oslo au cheltuit în perioada 2012 – 2014 peste 835.000 de euro pe chirii deşi existau spaţiile necesare în imobile aflate în proprietatea statului român, se arată într-un raport de audit al Curţii de Conturi, care consemnează şi situaţii în care au fost închiriate spaţii foarte mari cu destinaţia de reşedinţă pentru un număr restrâns de persoane, exemplificând cu situaţia ambasadei de la Rabat, unde un spaţiu de 619 metri pătraţi era utilizat de o singură persoană. De asemenea, au existat şi cazuri în care suprafaţa închiriată cu destinaţie de sediu pentru reprezentanţa diplomatică este similară cu suprafaţa închiriată cu destinaţia de reşedinţă, de pildă la Tel Aviv, Seoul şi Kuweit.
În Ministerul Afacerilor Externe nu există proceduri operaţionale de închiriere a spaţiilor pentru personalul diplomatic, ci doar circulare ce conţin recomandări în această chestiune, notează documentul, precizând că, în aceste condiţii, au apărut situaţii în care au fost închiriate spaţii foarte mari cu destinaţia de reşedinţă pentru un număr restrâns de persoane, pe care le Curtea de le consideră excese în raport cu recomandările MAE: reşedinţele ambasadelor de la Astana cu 401 mp pentru 2 persoane (4.704 euro/lună); Bangkok cu 316 mp pentru 1 persoană (2.368 euro/lună); Nairobi cu 300 mp pentru 1 persoană (1.786 euro/lună); Praga cu 420 mp pentru 3 persoane (3.510 euro/lună); Rabat cu 619 mp pentru 1 persoană (3.887 euro/lună); Tunis cu 400 mp pentru 1 persoană (3.126 euro/lună); Varşovia cu 560 mp pentru 2 persoane (4.000 euro/lună); reşedinţa Consulatului General de la Barcelona cu 300 mp pentru 1 persoană (3.000 euro/lună) şi reşedinţa Misiunii Permanente UE la Bruxelles cu 700 mp pentru 3 persoane (5.547 euro/lună).
”S-au identificat situaţii în care, în perioada auditată, în imobilele proprietate publică a statului român, existau spaţii de locuit disponibile/neutilizate în aceeaşi perioadă calendaristică în care s-a apelat la închirierea de spaţii cu destinaţie pentru reşedinţă sau locuinţe de serviciu, sens în care exemplificăm: ambasada din Helsinki – unde un imobil în suprafaţă de 149 mp, proprietatea publică a statului român, a fost neutilizat în timp ce pentru închirierea unui spaţiu de locuit în suprafaţă de 181 mp în cei trei ani au fost plătiţi 168.348 euro; ambasada din Praga – unde imobilul aparţinând domeniul public al statului a fost neutilizat (suprafaţă de 648 mp, neutilizată în anul 2012, 675 mp, suprafaţă neutilizată în anul 2013 şi respectiv 745 mp neutilizaţi în anul 2014), în timp ce pentru închirierea unui imobil de 420 mp cu destinaţia de locuinţă a fost plătită suma de 127.440 euro; ambasada din Stockholm – unde imobilul aparţinând domeniului public al statului (în suprafaţă de 194 mp a fost neutilizat, în timp ce pentru închirierea unui spaţiu de locuit în suprafaţă de 83 mp au fost plătiţi 61.920 euro; ambasada din Paris – unde în anul 2012 s-a procedat la închirierea unui spaţiu de locuit în suprafaţă de 193 mp, pentru suma anuală de 72.300 de euro în timp ce în imobilele aparţinând domeniului public al statului existau spaţii de locuit neutilizate în suprafaţă de 334 mp şi respectiv 116 mp; ambasada din Varşovia – unde în anul 2012, s-a menţinut un spaţiu închiriat în suprafaţă de 560 mp cu destinaţie de locuit şi cu o chirie lunară de 4.000 euro în condiţiile în care în imobilele aparţinând domeniului public exista neutilizată o suprafaţă de 402 mp cu destinaţie de locuit; ambasada din Mexico – un imobil aparţinând statului român cu o suprafaţă de 604 mp din care spaţiu de locuit neutilizat: 306 mp în anul 2012 şi 90 mp în anii 2013 şi 2014 procedându-se la închirierea unui apartament cu destinaţie de locuit, pentru care au fost achitaţi 151.488 euro în cei trei ani de referinţă; ambasada din Oslo – cu spaţiu de locuit neutilizat din imobilul proprietate publică (128 mp în anii 2012 şi 2013 şi 76 mp în anul 2014) şi cu un contract de închiriere pentru un spaţiu de 112 mp care a generat în cei trei ani plăţi în sumă de 206.124 euro”, informează Curtea de Conturi.
Doar din acest eşantion format din şapte ambasade, Curtea a stabilit au fost cheltuiţi 835.620 de euro, numai în perioada 2012-2014, pentru chirii, deşi statul român avea spaţii în proprietate ce puteau fi utilizate.
Pe lângă costurile exorbitante presupuse de închirirea unor spaţii atât de mari, există ţări în care suprafaţa închiriată cu destinaţie de sediu pentru reprezentanţa diplomatică este similară cu suprafaţa închiriată cu destinaţia de reşedinţă: ambasada de la Bangkok – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 285 mp (2.904 euro/lună) în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 316 mp (cu 2.368 euro/lună); ambasada de la Dakar – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune de 430 mp (4370 euro/lună) în timp ce spaţiul pentru reşedinţă este de 400 mp (cu 4.100 euro/lună); ambasada de la Erevan – spaţiu închiriat pentru sediu de misiune de 300 mp (3528 euro/lună) în timp ce spaţiul pentru reşedinţă este de 289 mp (cu 3.920 euro/lună); ambasada de la Kuwait – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune de 358 mp (7.569 euro/lună) în timp ce pentru reşedinţă spaţiul închiriat este de 395 mp (cu 5.947 euro/lună); ambasada de la Madrid – spaţiul închiriat pentru sediu consular este de 500 mp (8.500 euro/lună) în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 400 mp (cu 4.750 euro/lună); ambasada de la Manila – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune de 685 mp (2.227 euro/lună) în timp ce pentru reşedinţă spaţiul închiriat este de 395 mp (cu 3.450 euro/lună); ambasada de la Seoul – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 279 mp în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 314 mp (cu 7.000 euro/lună); ambasada de la Tel Aviv – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 250 mp (6.497 euro/lună), în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 350 mp (cu 7.840 euro/lună); ambasada de la Zagreb – spaţiul închiriat pentru sediu de misiune este de 350 mp (9.800 euro/lună) în timp ce spaţiul închiriat pentru reşedinţă este de 300 mp (cu 3.000 euro/lună).
Auditul efectuat a arătat că o mare parte din bugetul MAE este alocată finanțării serviciului extern și a furnizat indicii că la nivelul serviciului exterior se manifestă „o slabă performanță managerială și un mediu de control intern vulnerabil”.
„Evaluarea modului de administrare a clădirilor și terenurilor aflate în domeniul public și privat al statului de către MAE a evidențiat faptul că imobilele aflate în străinatate nu sunt evidențiate în contabilitate la valoarea justă, rezultată ca urmare a reevaluării, precum și faptul că acestea nu sunt utilizate în condiții de eficacitate și eficiență economică. (…) Pentru un eșantion de numai 7 reprezentanțe diplomatice ale României în străinătate, în perioada 2012 — 2014, s-a constatat utilizarea de fonduri de la bugetul de stat în suma de 835.620 euro pentru închirierea de pe piața locală a unor imobile cu destinația de locuință, în condițiile în care exista spațiu cu aceeași destinație disponibil și neutilizat în imobilele proprietate publică și privată a statului român”, se precizează în raportul Curții de Conturi.
Auditul mai relevă că spațiile disponibile în sediul reprezentanțelor diplomatice ale României în străinătate nu sunt valorificate în vederea generării de venituri, ci mai mult, ca urmare a necesității de întreținere a lor, generează cheltuieli pe seama fondurilor publice.
Potrivit sursei citate, închirierea imobilelor folosite de reprezentanțele diplomatice nu s-a făcut cu respectarea cerințelor de economicitate, eficiență și eficacitate impuse de legea finanțelor publice și de strategia fiscal-bugetară.
„Deși șefilor de misiuni diplomatice li s-a delegat calitatea de ordonatori de credite, nu a existat o preocupare a acestora în vederea fundamentării bugetului în cadrul misiunilor diplomatice pe care le conduc, cu respectarea criteriilor de economicitate, eficiență și eficacitate economică”, se arată în raport.
Conform Curții de Conturi, MAE gestionează anual, în medie, derularea unui număr de aproximativ 650 de contracte de închiriere, având ca obiect închirierea de spații pentru activitatea misiunilor diplomatice sau locuințe de serviciu pentru personalul diplomatic și familiile acestora.