spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeCurtea de Apel Piteşti desființează familia Iohannis

Curtea de Apel Piteşti desființează familia Iohannis

-

Curtea de Apel Piteşti, care a respins irevocabil contestaţia în anulare depusă de către Carmen şi Klaus Iohannis la decizia Curţii de Apel Braşov prin care au pierdut casa din centrul Sibiului, a considerat drept nefondat demersul soţilor Iohannis întrucât avocaţii acestora au invocat, în contestaţie, mai multe erori materiale care erau fie nemulţumiri faţă de decizia Curţii de apel Braşov, fie critici aduse soluţiei pronunţate de aceasta, ceea ce ar echivala cu ”formularea unui recurs la recurs”, se arată în motivarea instanţei.

- Reclama -

Avocaţii soţilor Klaus şi Carmen Iohannis, care au formulat contestaţie în anulare la decizia Curţii de Apel Braşov prin care au pierdut casa din centrul Sibiului au invocat în contestaţia depusă la Curtea de Apel Piteşti mai multe erori materiale ale instanţei de recurs.

- Advertisement -

Erorile invocate de apărătorii soţilor Iohannis au fost însă considerate de către Curtea de Apel Piteşti fie critici aduse la aprecierile Curţii de Apel Braşov, fie nemulţumiri ale contestatarilor faţă de decizia instanţei de recurs.

”Un al treilea motiv al contestaţiei în anulare îl constituie faptul că instanţa s-ar fi aflat într-o eroare cu privire la validitatea unui înscris esenţial atât în stabilirea masei succesorale rămase de pe urma defunctei…, cât şi în aprecierea bunei-credinţe a părţilor semnatare ale contractului nr. 924, respectiv testamentul olograf semnat de… Şi în privinţa acestui motiv Curtea reţine că nu se invocă o eroare materială a instanţei de recurs, ci se critică chiar aprecierea acesteia din urmă asupra validităţii unui înscris (un testament), respectiv o presupusă greşeală de judecată”, se arată în motivarea Curţii de Apel Piteşti.

- Advertisement -

Astfel, judecătorii fac trimitere la ideea că, prin documentul depus la Curtea de Apel Piteşti, contestatarii ar fi făcut, în unele dintre motivele invocate în contestaţie, un ”recurs la recurs”.

”O apreciere de natura insuficientei «cercetări a succesiunii hotărârilor judecătoreşti depuse la dosarul cauzei», cât şi aceea că nu s-a cercetat corespunzător o hotărâre judecătorească, nu constituie decât contestări a celor reţinute de instanţa de recurs şi a modalităţii în care aceasta a analizat şi a soluţionat unul din punctele litigioase ale cauzei, respectiv o posibilă greşeală de raţionament a acesteia şi implicit formularea unui recurs la recurs” menţionează documentul citat.

În plus, Curtea de Apel Piteşti constată şi că motivele invocate în contestaţia în anulare nu fac referire la greşeli materiale, ci sunt, mai degrabă, nemulţumiri ale contestatarilor.

”Astfel, toate aprecierile acestora de mai sus nu sunt decât motive de recurs pe care le invocă împotriva unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs, ceea ce este inadmisibil. Se critică în mod evident raţionamentul instanţei de recurs în soluţionarea acelui element privind înscrisul reprezentat de certificatul nr. … şi de efectele pe care le produce. În consecinţă, motivul este neîntemeiat”, reţine Curtea de Apel Piteşti.

Acest argument apare în motivarea respingerii mai multor argumente invocate de avocaţii soţilor Iohannis.

”Ceea ce invocă contestatarii este o nemulţumire în ceea ce priveşte judecata efectuată de către instanţa de recurs, respectiv aprecierile acesteia asupra unora dintre aspectele deduse judecăţii (cum a interpretat un act autentic – hotărârea judecătorească), iar nu o simplă eroare materială”, se mai arată în documentul citat.

În acest context, Curtea de Apel Piteşti consideră că argumentele invocate de contestatari nu sunt motive de contestaţie în anulare.

”Greşeala materială nu trebuie să fie nici rezultatul modului în care instanţa ar fi înţeles s aprecieze o probă sau să interpreteze un text de lege, pentru că altfel s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs. Criticile vizând pretinse greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor şi de interpretare a unor dispoziţii legale de drept substanţial sau procedural, nu se circumscriu motivelor expres şi limitativ prevăzute de lege pentru contestaţia în anulare ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs”, mai notează Curtea de Apel Piteşti în decizia civilă prin care respinge contestaţia în anulare formulată de soţii Iohannis.

În 22 februarie, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen, au pierdut definitiv casa din centrul municipiului Sibiu, după ce Curtea de Apel Piteşti le-a respins irevocabil contestaţia în anulare la decizia Curţii de Apel Braşov. În plus, cei doi trebuie să achite cheltuieli de judecată către mai mulţi dintre intimaţii din proces.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img