Curtea de Apel face praf dosarul UDREA făcut de DNA

Dosarul finanțării campaniei electorale din 2009, în care fostul ministru Elena Udrea era cercetată, a fost retrimis procurorilor DNA.

Elena Udrea era judecată de Curtea de Apel în dosarul privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2009 în care, alături de Ioana Băsescu, este acuzată de instigare la luare de mită, respectiv instigare la delapidare şi spălare a banilor. Magistrații au decis ca dosarul Elenei Udrea să fie retrimis la DNA.

„Încă nu se înțelege pentru ce fapte am fost eu cercetată în acest caz”, a declarat Elena Udrea. „Eram ministru, sau ce calitate aveam?”, a adăugat aceasta.

„E un rechizitoriu prost făcut într-un dosar despre campania din 2014 și care, la final, a ajuns să fie restituit procurorilor. Sunt tot felul de victorii în dosarele acestea, care sunt redirecționate către anumite instanțe”, a mai spus Udrea.

„A fost un rechizitoriu prost făcut și la comandă. Au sperat că trimit dosarul pe „culoar” (cu referire la ceea ce fostul ofițer SRI Daniel Dragomir a numit, în dezvăluirile sale, „culoarul justiției” – n.red.), de aceea ajunsese exact la același complet din Gala Bute. Dar până și ICCJ a refuzat să execute încă un ordin de a mă condamna. Ca urmare, după ce dosarul s-a plimbat de la ICCJ la CAB și invers. S-a decis retrimiterea la procuror, ca să precizeze ce faptă am făcut și în ce calitate. Că rechizitoriul se bate cap în cap cu ce crede ICCJ. Mă bucur că mai sunt și judecători curajoși și competenți care judecă după lege, nu după cum vrea Sistemul. Dosarele făcute la comandă încep să cadă”, a explicat fostul ministru.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare