Curtea de Apel: Dosarul Liei Olguţa Vasilescu se va judeca în forma iniţială

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca dosarul de corupţie al Liei Olguţa Vasilescu să revină la Tribunalul Bucureşti, pentru a fi judecat în Cameră preliminară, şi nu să fie retrimis la Direcţia Naţională Anticorupţie, aşa cum hotărâse, în 6 octombrie, Tribunalul Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Dosarul în care primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, este acuzată de luare de mită şi spălare de bani, se va întoarce la Tribunalul Bucureşti, pentru a fi judecat în Cameră preliminară, a decis, vineri, Curtea de Apel Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 6 octombrie, să retrimită la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) dosarul Liei Olguţa Vasilescu, pentru ca procurorii să precizeze care sunt obiectul şi limitele judecării în cazul lui Vasilescu.

”Restituie cauza la Parchetul de pe lângă ICCJ – DNA Secţia de Combatere a Corupţiei constatând neregularitatea actului de sesizare a instanţei care atrage imposibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii cu privire la inculpaţii Radu Cosmin Preda, Elena Daniela Popescu şi Lia Olguţa Vasilescu”, se arată în decizia Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, instanţa a menţinut dispoziţiile încheierii de şedinţă din 20 septembrie, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, care constata ”nulitatea relativă a actelor de urmărire penală privind pe inculpata Lia Olguţa Vasilescu, prin încălcarea dreptului acesteia la apărare”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare