Curtea Constituţională a Sloveniei declară neconstituțională obligativitatea vaccinării angajaților din sectorul public

Curtea Constituţională a Sloveniei a decis luni că o măsură de a impune vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 a angajaţilor din sectorul public, dacă aceştia nu pot face dovada trecerii prin boală, nu este constituţională, transmite Reuters. 

Guvernul sloven plănuise să impună această măsură începând cu 1 octombrie, însă Curtea Constituţională a blocat aplicarea ei până la o decizie definitivă. „O asemenea condiţie este comparabilă cu vaccinarea obligatorie, care necesită mai întâi o modificare a legii privind bolile infecţioase”, a indicat Curtea, potrivit agenţiei naţionale de presă STA, citată de Agerpres.

Slovenia a vaccinat până acum cu schema completă în jur de 55% din cei 2 milioane de locuitori, sub media din UE, iar guvernul încearcă să impulsioneze primirea vaccinului.

Măsuri ale unor state UE de a face obligatorie vaccinarea împotriva COVID-19 a tuturor persoanelor – în frunte cu Austria, planuri similare fiind discutate şi în Germania – sau a angajaţilor care lucrează cu publicul, ori de a-i plasa în lockdown pe nevaccinaţi au declanşat proteste ale celor care consideră că li se încalcă libertăţile personale.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare