Home Uncategorized Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituţională a anulat întregul proces electoral al alegerilor prezidențiale

0

Curtea Constituţională a decis vineri anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.

„În şedinţa din data de 6 decembrie 2024, Curtea Constituţională, în vederea asigurării corectitudinii şi legalităţii procesului electoral, şi-a exercitat atribuţia prevăzută de art.146 lit.f) din Constituţie şi, cu unanimitate de voturi, a hotărât următoarele: În temeiul art. 145 lit. f) din Constituţie, anulează întregul proces electoral cu privire la alegerea preşedintelui României, desfăşurat în baza HG 756/2024 privind stabilirea datei alegerilor pentru preşedintele României în anul 2024 şi a HG 1061/2024 privind aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea preşedintelui României în anul 2024”, se arată în decizia CCR.

Practic, în urma acestei decizii se anulează rezultatele din primul tur, iar alegerile prezidenţiale se reiau de la zero, inclusiv programul pentru desfăşurarea campaniei electorale.

„Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum şi un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, se mai arată în decizia CCR.

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Iniţial, în presă a apărut informaţia că judecătorii Curţii Constituţionale se întâlnesc vineri într-o întâlnire informală, pentru a analiza dacă vor dezbate într-o şedinţă oficială cererile depuse privind anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale,

Ulterior, judecătorii au adoptat oficial anularea alegerilor prezidenţiale.

Joi, CSAT a desecretizat informaţiile primite de la SRI, SIE şi Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale.

Ad

Exit mobile version