Home Analize Cum vrea ministrul Muncii să schimbe Codul Muncii

Cum vrea ministrul Muncii să schimbe Codul Muncii

0

Ministrul muncii, Marius Budai, a depus la Parlament o iniţiativă legislativă care vizează modificarea Codului Muncii. Proiectul vine cu o serie de noutăţi care vizează toţi angajaţii, inclusiv în privinţa concediilor şi a salarizării.

Potrivit proiectului de lege, angajatorul trebuie să ofere informații despre durata programului de muncă exprimată în ore pe zi și pe săptămână, condițiile de efectuare și de compensare a orelor suplimentare, precum și date despre salariul de bază. Pentru protecția salariațiilor aflați în perioada de probă, se introduce dreptul celor cu o vechime de cel puțin șase luni la același angajator care și-au încheiat perioada de probă de a solicita trecerea pe un post vacant, care să le asigure condiții de muncă mai sigure. Prin proiectul de lege, se introduce dreptul la concediul de îngrijitor, cu o durată de cinci zile lucrătoare, dar și obligația angajatorului de acordare a zece zile de concediu paternal. De asemenea, se reglementează dreptul salariatului de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute. Proiectul de lege stabilește și sancțiuni pentru nerespectarea drepturilor și obligațiilor prevăzute în lege.

Ad

Exit mobile version