Cum trebuie să procedeze persoanele din Mehedinți care primesc venitul minim garantat

Având în vedere Hotărârea Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă nr 6/09.03.2020 privind aprobarea unor măsuri suplimentare de combatere a răspândirii coronavirusului COVID-19, precum şi eficientizarea activităţii AJOFM Mehedinţi, vă informăm că, începând cu data de 16.03.2020, persoanele beneficiare de prevederile Legii nr 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, care sunt deja înregistrate în evidenţele noastre, nu se vor mai prezenta la sediul instituţiei noastre în vederea obţinerii adeverinţei necesare pentru completarea dosarului depus la unitatea administrativ-teritorială de domiciliu.

AJOFM Mehedinţi va emite aceste adeverinţe în baza unor tabele nominale întocmite de asistenţii sociali din cadrul primăriilor de domiciliu (tabelul va conţine numele, prenumele, codul numeric personal, precum şi menţiunea ‘Tabel cu persoane apte de muncă în luna _______ anul _____’, lunar sau ori de câte ori este cazul), şi comunicate instituţiei noastre, pentru operativitate, prin e-mail (ajofm@mh.anofm.ro, Iuliana.Visan@mh.anofm.ro) sau fax (0252/319061).

AJOFM Mehedinţi va trimite aceste adeverinţe către toate primăriile din judeţ prin intermediul poştei electronice sau prin orice alt mijloc de comunicare, care va fi stabilit de comun acord. Beneficiarii noi de prevederile Legii nr 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, se vor prezenta la sediul instituţiei noastre din Drobeta Turnu Severin sau la punctele de lucru din judeţ, în vederea înregistrării în evidenţele AJOFM Mehedinţi ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă.

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm să luaţi legătura cu persoanele desemnate, responsabile cu implementarea acestor măsuri şi anume:

Agenţia Locală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Drobeta Turnu Severin

Toşa Dorel Marian – şef ALOFM Dr Tr Severin – 0252/319029, 0252/317520
Vişan Iuliana Elena – inspector superior – 0252/319029, 0252/317520

Punct de lucru Baia de Aramă
Savu Petria – consilier superior – 0252/381261

Punct de lucru Cujmir
Dumangiu Gheorghe – inspector superior – 0252/390162

Punct de lucru Strehaia
Dunărinţu Constantin – inspector superior – 0252/371067

Punct de lucru Orşova
Tudorescu Daniela – inspector superior – 0252/319029, 0252/317520

Punct de lucru Vânju Mare
Cîtu Mădălina – consilier asistent – 0252/350281

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare